Cătălin Moroșanu a obținut a 44-a victorie din carieră după ce l-a învins, sâmbătă seară, la Palacio Vistalegre, din Madrid, pe polonezul Lukasz Krupadziorow în main-event-ul galei Superkombat la care au asistat peste 5.000 de spectatori.

Încurajat frenetic de public, mulți dintre fani purtând tricouri galbene asemenea luptătorului român, Moroșanu și-a trimis de două ori adversarul la podea în primele două reprize, iar într-un final a câștigat la puncte.

”A fost un meci incredibil, iar dacă nu erau miile de români din sală, cu siguranță ar fi fost mult mai greu pentru mine. Suntem o țară mică, dar mândră și mă bucur să port steagul pe umeri oriunde lupt”, a declarat Moroșanu în aplauzele spectatorilor care au umplut Palacio Vistalegre.

Promotorul Eduard Irimia, CEO al Superkombat, a anunțat că următoarea gală va avea loc în România, la Mamaia, iar din toamnă se vor desfășura primele evenimente în Statele Unite ale Americii, primul la New York. În prezent, galele promoției românești sunt transmise în America de Nord de canalul CBS Sports Network.

”A fost o seară superbă, ne bucurăm că am reușit să le oferim românilor din Spania o gală memorabilă. Producția de televiziune asigurată de Five’s International demonstrează încă o dată că putem organiza gale majore în orice colț al Europei. Cu siguranță, surprizele vor continua anul acesta”, a declarat oficialul Superkombat.

Zece drumuri naționale, închise din cauza ninsorilor abundente. Și porturile de la Marea Neagră sunt închise
Recomandări
Zece drumuri naționale, închise din cauza ninsorilor abundente. Și porturile de la Marea Neagră sunt închise

De altfel, în premieră, gala a putut fi urmărită pe aplicație, în mod gratuit, iar pe viitor, întreagă arhivă Superkombat va putea fi accesată descăcând Ownzones România de pe App Store și Google Play.

Ceilalți doi sportivi tricolori care au luptat în gala de la Madrid, Cristian Ristea și Eduard Chelariu au pierdut. Ristea a fost învins prin KO în runda a doua în meciul revanșă cu Dawid Zoltaszek, în timp ce Eduard Chelariu a pierdut la decizie cu congolezul Nenes Nayanesh.

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea, prezentă la gală alături de iubitul său, jucătorul columbian Santiago Giraldo, a fost cea care i-a înmânat premiul elvețianului Patrick Schmid, victorios în fața spaniolului Daniel Oso Perez.

  • Rezultate:
    Superkombat WGP II Madrid:
  • Super Fight — cat. grea (+96 kg)
    Cătălin Moroșanu (România) b. p. (unanimitate) Lukasz Krupadziorow (Polonia)
  • Super Fight — cat. grea (+96 kg)
    Dawid Zoltaszek (Polonia) b. KO tehnic r.2 Cristian Ristea (România)
  • Super Fight — cat. grea (+96 kg)
    Bruno Susano (Portugalia) b. KO r.1 Clyde Brunswijk (Surinam)
  • Super Fight — cat. grea (+96 kg)
    Patrick Schmid (Elveția) b. p. (unanimitate) Daniel Oso Perez (Spania)
  • Super Fight — cat. semigrea (-81)
    Daniel Stefanovski (Elveția) b. KO r.1 Janu da Cruz (Guineea Bissau)
  • Super Fight — cat. mijlocie (-73 kg)
    Nenes Nayanesh (RD Congo) b. p. (unanimitate) Eduard Chelariu (România)
  • Super Fight — cat. mijlocie (-73 kg)
    Edye Ruiz (Spania) b. p. (unanimitate) Youssef El Hadmi (Maroc)
  • Super Fight — cat. supermijlocie (-77 kg)
    Lolo Romero (Spania) b. p. (unanimitate) Omar Amash (Israel)

Gelozie, denunțuri la DNA și concursuri trucate în instituția care împarte banii pentru agricultură de la Uniunea Europeană
Recomandări
Gelozie, denunțuri la DNA și concursuri trucate în instituția care împarte banii pentru agricultură de la Uniunea Europeană

Citiți și UPDATE. Primele declarații: ”Ne-am speriat, aeronava s-a zgâlțâit, dar piloții au fost excepționali”. Momente de panică pentru Sorana Cârstea și Cătălin Moroșanu. O pasăre a lovit unul dintre motoarele avionului în care se aflau

Cătălin Moroșanu va lupta la Superkombat Madrid cu gigantul polonez Krupadziorow. Deja a început duelul declarațiilor

Nu se mai ascund! După scandalul despărțirii, vedeta a ales să publice prima imagine cu cea pentru care a părăsit-o pe mama copiilor săi
GSP.RO
Nu se mai ascund! După scandalul despărțirii, vedeta a ales să publice prima imagine cu cea pentru care a părăsit-o pe mama copiilor săi
Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Porecla pe care indienii i-au dat-o Iuliei Vântur! Abia acum s-a aflat ce cred despre iubita lui Salman Khan
Playtech.ro
Porecla pe care indienii i-au dat-o Iuliei Vântur! Abia acum s-a aflat ce cred despre iubita lui Salman Khan
Îl recunoști? Oamenii treceau pe lângă el în aeroport, fără să aibă habar că este chiar unul dintre cei mai importanți bărbați din România
Viva.ro
Îl recunoști? Oamenii treceau pe lângă el în aeroport, fără să aibă habar că este chiar unul dintre cei mai importanți bărbați din România
Cartierul în care se trăieşte mai rău ca la ţară. Au dat bani grei să se mute aici, dar au ajuns să-şi blesteme zilele: "Aţi venit să ne salvaţi?"
Observatornews.ro
Cartierul în care se trăieşte mai rău ca la ţară. Au dat bani grei să se mute aici, dar au ajuns să-şi blesteme zilele: "Aţi venit să ne salvaţi?"
VIDEO VIRAL | Momentul în care Shakira este agresată de mama lui Piqué
Știrileprotv.ro
VIDEO VIRAL | Momentul în care Shakira este agresată de mama lui Piqué
Exercițiul banal de matematică pe care n-au știut să-l rezolve părinții. E de clasa a IV-a și a iscat un adevărat scandal
FANATIK.RO
Exercițiul banal de matematică pe care n-au știut să-l rezolve părinții. E de clasa a IV-a și a iscat un adevărat scandal
Ministrul de Interne al Austriei a fost la Bucureşti şi a rămas perplex: ”Aşa ceva el n-a mai văzut în Europa”. Ce l-a uimit
Orangesport.ro
Ministrul de Interne al Austriei a fost la Bucureşti şi a rămas perplex: ”Aşa ceva el n-a mai văzut în Europa”. Ce l-a uimit
Horoscop 29 ianuarie 2023. Peștii ajung la o concluzie nu tocmai plăcută, după analiza unor evenimente și decizii ale unor apropiați
HOROSCOP
Horoscop 29 ianuarie 2023. Peștii ajung la o concluzie nu tocmai plăcută, după analiza unor evenimente și decizii ale unor apropiați
S-a lansat primul Centrul de Medicină a Stilului de Viață – Better Me. Cum te poate ajuta și unde se află
PUBLICITATE
S-a lansat primul Centrul de Medicină a Stilului de Viață – Better Me. Cum te poate ajuta și unde se află