Multipla campioană olimpică, Cătălina Ponor a ținut să transmită un mesaj românilor, cu ocazia zilei naționale.

”O zi importantă, o zi în care România s-a remarcat, o zi care pâna la urma urmei cu toţii o sărbătorim şi o petrecem la fel de frumos ca alte zile din alte ţări. O zi în care noi am reuşit să arătăm lumii că Romania există oriunde”, s pus Cătălina Ponor la Telekom Sport.

Despre faptul că la Jocurile Olimpice 2016 de la Rio de Janeiro a fost port-drapelul României, Cătălina Ponor a precizat: ”A fost un moment care nu pot să-l descriu în cuvinte, nişte sentimente şi un amalgam de sentimente. Cred că s-a şi văzut la un moment dat pe faţa mea cât de fericită şi cât de bucuroasă eram. A fost important de fapt pentru mine să port acest drapel pentru că l-am ridicat de foarte multe ori şi mi-am dorit în primul rând să văd o ceremonie de deschidere, noi, neavând timp, pentru că gimnastica începe imediat după deschidere”.

Cătălina Ponor s-a retras din carieră la 30 de ani!

În vârstă de 30 de ani, Cătălina Ponor a participat, în Mexic, la ultima competiţie din cariera sa, unde a cucerit trei medalii: două de aur şi una de argint.

CITEȘTE ȘI: Handbalistele de la CSM București, mesaje de Ziua Națională a României! Ce a transmis Cristina Neagu | VIDEO

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.