Simona Halep a făcut totul pentru a-şi îmbunătăţi performanţele sportive, bustul mare incomodând- o pe teren. Acum, singurii care plâng sunt fanii româncei, care au invadat internetul cu mesaje în care-şi exprimă regretul că Simona nu şi-a păstrat “comorile”.
4060-161523-simona.jpg
“Este adevărat că mi-am micşorat sânii. Operaţia am făcut- o în ţară. Am avut o scurtă perioadă de convalescenţă, însă am revenit deja pe teren”, a confirmat miercuri Simona intervenţia suferită. O astfel de operaţie costă minimum 1.500 de euro. Aşa cum bănuia fosta câştigătoare a Roland Garros-ului la juniori în 2008, comentariile nu au întârziat să apară.

Fanii au făcut o petiţie

“Lumea tenisului a pierdut două dintre cele mai mari vedete în devenire ale sale: sânul drept, respectiv stâng, al Simonei Halep”, a scris site-ul totalprosports. com. Încă din luna mai, când tenismena română îşi anunţase intenţia de a-şi reduce bustul, pe facebook a apărut o petiţie prin care fanii îi cereau jucătoarei să nu procedeze astfel.

La aflarea veştii, aceştia şi-au exprimat dezaprobarea. “Simona şi-a micşorat sânii. Ce risipă!”, a scris “dimitris” în petiţia “Stop Simona” de pe facebook, în vreme ce userul “etelberto” e de părere că “micşorarea sânilor e ca o palmă dată lui Dumnezeu pentru că ţi-a oferit un asemenea dar”.

Şi ele au un bust uriaş

4060-161513-1.jpg
4060-161514-2.jpg

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.