Curg ofertele pentru stelistul Nicolae Dica. Dupa ce clubul britanic Manchester City si-a anuntat interesul pentru atacantul stelist, Benfica Lisabona a mers mai departe si a formulat o oferta pentru patronul Gigi Becali, in valoare de 5.000.000 de euro!
Reprezentanti ai lusitanilor l-au remarcat pe Dica la meciul CFR Cluj – Steaua (0-1), dar si cu alte ocazii. ‘Deocamdata, Steaua are un meci foarte important, de calificare in grupele Ligii Campionilor. Vorbim dupa aceea!’, s-a li-mitat sa spuna reprezentanta jucatorului, Ana Maria Prodan.
Bomba vine abia acum! Becali a solicitat celor de la Benfica pentru fotbalistul sau suma minima de 8.000.000 de euro! Portughezii se mai gandesc, insa, la aflarea pretului, CFR Cluj a anuntat ca e gata sa dea acesti bani! Conform ProSport, echipa din Gruia a facut zilele trecute o oferta oficiala pentru atacantul stelist.
‘Dica trebuie sa se gandeasca pentru moment numai la Steaua. Are de disputat multe meciuri importante. La iarna este insa posibil sa vorbim de un transfer al acestuia. Dar, in orice caz, nu-l vom lasa la Cluj’, ar fi fost raspunsul lui Becali. Evident ca pare greu de crezut ca bosul din Ghencea va fi de acord sa intareasca un adversar in lupta pentru titlu, chiar si daca ia 8.000.000 de euro.