Handbalistele de la Oltchim dovedesc că au loc oricând pe podiumurile de modă
Oltchim s-a calificat ieri în “careul de aşi” al Ligii Campionilor la handbal feminin. Cea mai bună echipă din România, semifinalistă a competiţiei şi în sezonul trecut, e una dintre cele mai valoroase, dar şi mai frumoase formaţii din lume.
Jucătoarele lui Radu Voina pot oricând defila pe podiumurile designerilor vestimentari. Asta e clar! Acum rămâne să obţină şi trofeul.
Narcisa Lecuşanu (33 de ani), Adina Meiroşu Fiera (24 de ani) şi Adriana Nechita (26 de ani) sunt ultimele care le-au făcut o surpriză fanilor vâlceni. Frumoasele handbaliste ale Oltchimului şi ale echipei naţionale au uitat pentru câteva ore de antrenamente şi s-au lăsat seduse de aparatul de fotografiat. Ceea ce a ieşit puteţi admira în numărul revistei Tabu aflat deja pe piaţă. Coordonatorul de joc Narcisa, interul Adina şi extrema Adriana au “evoluat” ca nişte profesioniste la şedinţa foto. “Narcisa şi Ada aveau ceva experienţă, pentru mine a fost ceva nou. Am avut emoţii, dar mi-au trecut repede”, a povestit Adina Meiroşu.
«Transferăm numai jucătoare arătoase»
Ada Nechita e la a doua experienţă de acest gen. Extrema dreaptă a campioanei României a acceptat, anul trecut, să pozeze sexy, într-o şedinţă foto de nouă ore: “N-a fost uşor. Am primit indicaţii, să fiu odihnită şi să am răbdare. Fotograful mi-a făcut poze încontinuu, în jur de 1.500! Mi-a plăcut, dar n-a fost simplu. Efortul l-aş compara cu cel de pe teren. Mă luase o durere de spate…”. Cu toate acestea, frumoasa, care trăieşte o poveste de dragoste cu fotbalistul Florin Costea, aşteaptă propuneri şi din partea altor reviste de modă.
Media de frumuseţe a lotului vâlcencelor a fost sporită în urmă cu câteva luni, prin transferul jucătoarei ucrainence Anastasia Pidpalova (28 de ani). Alte frumuseţi ale echipei sunt interii Cristina Neagu (21 ani), Gabriella Szucs (25 de ani, Ungaria) şi Clara Vădineanu (23 de ani), extrema Valentina Elisei (27 de ani) şi portăriţa care face minuni în Liga Campionilor, Paula Rădulescu (29 de ani). “E adevărat, avem cele mai frumoase fete şi cea mai frumoasă echipă. Noi le selectăm când le transferăm: dacă o handbalistă nu e frumoasă, nu o aducem la Oltchim!”, a glumit preşedintele Ioan Gavrilescu.
Ramona Maier şi-a pus inel în buric
Ramona Maier (30 de ani), fosta jucătoare a Zalăului, e una dintre cele mai atrăgătoare handbaliste de la Oltchim. Extrema blondă a Vâlcei, golgheteră a echipei de club şi a naţionalei, unde a dat peste 350 de goluri, are ochi pătrunzători şi un corp perfect. De altfel, Ramona şi-a postat pe pagina de Facebook poze provocatoare, în care evidenţiază acest lucru. Sportiva e foarte mândră de piercingul pe care îl are în buric şi de tatuajul de pe spate!
S-au calificat în semifinalele Ligii!
Echipa de handbal feminin Oltchim Râmnicu Vâlcea sa calificat, ieri, în semifinalele Ligii Campionilor, după ce a terminat la egalitate 32-32 (15-15), meciul disputat în deplasare cu Dinamo Volgograd. După patru partide disputate în grupa principală, Oltchim are trei victorii şi o remiză.
fotografii: TABU