APEL. Marcat de ultimele scandaluri de la Dinamo si de lipsa de rezultate ale echipei, Cornel Dinu s-a limitat sa declare pe site-ul oficial al „cainilor”: „Suntem intr-o perioada in care ne trebuie liniste si putina intelegere. Nu le avem, dar suntem dispusi sa luptam din nou in Moldova, la doar patru zile de la infrangerea de la Bacau, pentru un rezultat favorabil. De fapt, o victorie este singurul leac in astfel de momente”. Lotul ros-albilor va pleca maine dupa-amiaza, la ora 15.00, cu autocarul, spre Piatra Neamt si va fi cazat la hotelul „Ceahlaul”.
REVENIRE. Jucatorii au avut liber pana in aceasta dimineata, cand au efectuat un antrenament, de la ora 11.00, pe terenul II din „Stefan cel Mare”. Pe langa Onut, suspendat pentru cumul de cartonase, la Piatra ar putea lipsi si Barcauan, care a suferit o contuzie la genunchiul drept. „Daca utilizarea lui Barcauan ridica semne de intrebare, Danciulescu este total refacut”, a spus medicul Liviu Batineanu. De altfel, „Danciu” a recunoscut: „Rapid practica cel mai bun fotbal din campionat si merita sa castige titlul. La noi, si cand e bine trebuie sa se intample ceva ca sa fie scandal. Presiunea mare, problemele interne si situatia tensionata se rasfrang asupra jocului echipei”.
SONDAJ. Intr-un sondaj initiat de site-ul cel mai important al suporterilor „cainilor”, „www. dinamo-online.net”, 53,4% din cei care au raspuns la intrebarea „Pe cine considerati vinovat pentru situatia actuala de la echipa?” cred ca jucatorii si conducatorii poarta cea mai mare raspundere. 17,2% din intervievati afirma ca „duetul” Netoiu – Cohn este „capul rautatilor”, iar 6,9% spun ca jucatorii olteni sunt cei mai slabi, dirijati fiind de „Comandant”, care vrea capul Procurorului.