Cinci românce joacă mâine în optimi la BCR Ladies Open Romania

Comentează

Împreună cu Irina Begu, Alize Cornet s-a calificat în sferturile de dublu ale turneului BCR Open Romania, iar astăzi, în ciuda unor probleme la picior, nu i-a cedat decât trei game-uri adversarei ei de la simplu, Dinah Pfizenmaier, din Germania, rezultatul final, 6-1, 6-2, aducandu-i numărului 54 WTA accederea în optimi.
Fără să resimtă presiunea faptului că e prima favorită, franţuzoaica de 22 de ani se bucură că fiecare meci îi aduce câte o nouă experienţă, pe care o foloseşte mereu în avantajul tenisului ei.
"Sunt favorita 1, şi asta înseamnă că trebuie să fiu foarte atentă, foarte concentrată, dar nu simt nicio presiune, pentru că asta arată că am un clasament bun", spune Alize.
"Cu doar trei luni în urmă nu intrasem în Top 100, iar acum sunt între primele 60 de jucătoare. M-am antrenat mai mult, am un alt antrenor şi cred că asta a făcut toată diferenţa. Joc mult mai bine acum. E prima oară când vin în România şi trebuie să recunosc că mă simt foarte bine aici. Încă n-am apucat să vizitez Bucureştiul, dar îmi place foarte mult la Arene, iar celor de aici pare să le placă foarte mult francezii", a mai spus Alize.
În ceea ce priveşte echipa pe care o face cu Irina Begu la dublu, Cornet este optimistă că şi-ar putea completa colecţia de amintiri cu cel puţin un trofeu: "Cu Irina am mai jucat o dată în acest an, la Acapulco, unde am ajuns în semifinale. E o fată extraordinară, foarte amuzantă. Ne simţim foarte bine împreună pe teren. În plus, joacă foarte bine şi sper să putem câştiga la dublu împreună".
Elena Bogdan şi Maria-Elena Camerin au fost adversare la dublu în ultimul act al ediţiei trecute a turneului de la Bucureşti, iar primul tur al BCR Open Romania 2012 le-a adus din nou faţă în faţă. De data asta pe tabloul de simplu, iar jucătoarea din Craiova a făcut tot posibilul ca istoria să se repete şi victoria să fie trecută tot în contul ei.
Meciul de la Arenele BNR n-a fost însă prima lor întâlnire din acest an. Chiar de la publicarea tabloului principal, Ema şi-a dat seama că are înainte provocarea pe care o aştepta încă din luna aprilie, când a pierdut în faţa italiencei la Barcelona, după un meci foarte strâns. Şi-a dorit să-şi poată lua revanşa în faţa publicului de acasă şi a dezlănţuit un adevărat război de gherilă împotriva adversarei ei, căreia nu i-a rămas decât să încerce să returneze mingile extrem de precis plasate ale Elenei.
"N-am fost prea fericită când am auzit că o să joc pe Central, pentru că aveam mari emoţii, dar m-am descurcat bine până la urmă", a spus jucătoarea noastră. "A fost un meci greu, pe care nu l-am început chiar bine, însă mă bucur că am reuşit să revin. Şi mă bucur foarte mult că mi-am luat revanşa acasă! Publicul a fost alături de mine în momentele dificile, am avut şi toată echipa mea, antrenorii, preparatorul fizic, toţi m-au susţinut, şi asta a contat foarte mult pentru mine. Le mulţumesc tuturor! Sper ca şi spectatorii să vină în număr cât mai mare în zilele următoare", a mai spus Elena.
În ciuda jocului foarte bun, tânăra Patricia-Maria Tig n-a avut ce face în partida contra deţinătoarei titlului ediţiei din 2011, Irina Begu calificându-se în optimi după o victorie cu 6-3, 6-2.
În ultimul meci al zilei,  Mihaela Buzărnescu şi-a încheiat misiunea din acest an la BCR Open Romania. Românca aflată pe poziţia 142 nu va mai putea ataca frontul turului secund, rezultatul întâlnirii cu Alberta Brianti (110) fiind în favoarea italiencei.
La finalul primului tur al tabloului principal, cinci românce s-au calificat în optimile de finală, care se vor juca integral mâine, începând de la 10:00. Mâine după-amiază se vor juca şi sferturile de finală la dublu, unde s-au calificat trei echipe cu componenţă 100% românească: Gojnea/Mitu, Bogdan/Olaru şi Bara/Tig.
PROGRAMUL ZILEI DE JOI LA BCR OPEN ROMANIA:
TERENUL CENTRAL
ora 10.00
Cristina - Andreea Mitu (România) - Laura Pous-Tio (Spania, 6)
Elena Bogdan (România) - Alexandra Cadanţu (România, 4)
Raluca Olaru (România) - Maria - Teresa Torro-Flor (Spania)
Eva Birnerova (Cehia) / Caroline Garcia (Franţa) (4) - Mădălina Gojnea (România) / Cristina - Andreea Mitu (România)
Lara Arruabarrena-Vecino (Spania) / Maria-Elena Camerin (Italia) - Elena Bogdan (România) / Raluca Olaru (România) (2)
TERENUL 1
ora 10.00
Alize Cornet (Franţa, 1) - Eva Birnerova (Cehia)
Irina Begu (România, 3) - Stefanie Voegele (Elveţia)
Karin Knapp (Italia) - Garbine Muguruza (Spania, 8)
Irina Begu (România) / Alize Cornet (Franţa)(1) - Elitsa Kostova (Bulgaria) / Agnes Szatmari (România)
Alberta Brianti (Italia) / Nastassja Burnett (Italia) - Irina Maria Bara (România) / Patricia Maria Tig (România)
TERENUL 2
Lara Arruabarrena-Vecino (Spania) - Romina Oprandi (Elveţia, 2)
Pauline Parmentier (Franţa, 5) - Alberta Brianti (Italia)
Citeşte şi:EXCLUSIV | Mama lui ANDY MURRAY a venit la BUCUREŞTI, pentru BCR Open: "O să încerc să-l conving pe Andy să vină în România"




























Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Patrick Andre de Hillerin a murit la 52 de ani
13:01
Când va fi înmormântat Patrick Andre de Hillerin: „În locul în care se odihnesc strămoșii familiei”
Ofițeri ai Serviciului de Protecție și Pază
Exclusiv
13:00
48 de angajați SPP au fost detașați în misiunile diplomatice ale României. Ovidiu Voicu: „Ținând cont că întreaga activitate a SPP este clasificată, se deschide o poartă largă pentru abuz”
MONDEN
Mihai Bobonete
13:18
Mihai Bobonete, gest impresionant pentru un copil bolnav. A jucat tenis pe ploaie, deși avea dureri de spate
Damian Drăghici și Cristina Stroe s-au căsătorit în secret
13:18
Damian Drăghici și Cristina Stroe s-au căsătorit în secret. Modul inedit în care au anunțat
POLITIC
Siegfried Mureșan alături de miniștri propuși să facă parte din Guvern
LiveText
11:27
Guvernul Mureșan, înaintea votului de învestitură. 10 miniștri sunt audiați marți, după ce patru au primit avize negative ieri
siegfried-muresan-depunere-program-guvernare-parlament-26-septembrie (4)
Analiză
09:23
Prohodul Guvernului Mureșan, cântat din start de miniștri și lideri ai coaliției
Ultimele știri
13:56
Cât de greu i-a fost actriței să intre în pielea personajului din serialul de la Kanal D: „Se zbate să-și recâștige copilul”
13:54
Furtunile devin tot mai puternice din cauza schimbărilor climatice. Ce se întâmplă în Europa și care sunt țările cele mai expuse
13:27
Aeronava „Ivan Patzaichin” intră oficial în flota TAROM cu zborul București - Chișinău: Momentul, marcat printr-un botez aviatic cu tunuri de apă
13:22
Anthropic a avut pierderi de 42 de miliarde de dolari în 2025. Compania se listează pe bursă la o valoare de 2.000 de miliarde de dolari
TRENDING
InterviuExclusiv
11:00
Ciprian Ciucu, despre războiul politic din București: „Nu m-au lăsat să-mi organizez propria primărie. Și azi avem un serviciu care se cheamă «Euro 2020»”
10:40
Marian Godină s-a angajat după ce a demisionat din Poliție: „Cu contract de muncă”. Din ce câștigă el bani acum
28 sept.
Alai de nuntă, sancționat cu 87 de amenzi în Franța: 10.945 de euro și 242 de puncte retrase de pe permise
11:38
O regiune din Spania caută noi locuitori și oferă până la 40.000 de euro celor care își cumpără sau construiesc acolo o casă. Pot aplica inclusiv românii
O imagine filmată de sus arată niște mâini care țin o tabletă pe ecranul căreia apare un bungalou tropical, precum și un calendar afișat pe un laptop
13:08
Românii renunță la vacanțele last-minute iar peste 60% își rezervă concediile cu cel puțin trei luni înainte
genetica și depistarea precoce  a cancerului de san si uterin
12:57
Lecții de viață din spatele diagnosticului: poveștile Ginei și ale Elizei. Cum schimbă genetica și depistarea precoce lupta cu cancerul de sân și uterin
Foto: unfazed.ro
12:12
Cum a devenit Unfazed.ro magazinul de sneakers iubit de Gen Z
Foto: Sanador
11:42
Când problemele inimii au nevoie de evaluare și tratament în echipă
apus de soare peste Munții Făgăraș, Carpații Meridionali
11:16
Jurnaliștii britanici recomandă Carpații Meridionali drept alternativa europeană perfectă la Everest Base Camp
Sâmbăta Morților- Moșii de toamnă 2026
27 sept.
Moșii de toamnă 2026: data exactă a Sâmbetei Morților și ce se face în această zi
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Conservă de ton
26 sept.
Cum citești eticheta la conserva de ton: ce înseamnă zona FAO și tipurile de ton
Noua carte de identitate, prezentată de MAI. FOTO: Vlad Chirea
25 sept.
Cum îți faci cartea electronică de identitate în 2026: pași, costuri și acte necesare
Tesla Model X gri, cu portierele deschise, fotografiata la Vama Sighetu Marmației
12:21
Un șofer ucrainean a rămas fără mașina de 105.000 de lei la Sighet. Era căutată în Olanda
Românii care au muncit atât în țară, cât și în alte state europene pot beneficia de pensii comunitare.
11:45
Cum primești pensie dacă ai lucrat în România și în mai multe țări din Europa. Ce trebuie să știi
Imaginea prezintă un cuplu tânăr pozând împreună în aer liber, având în fundal un peisaj montan cu cabane de lemn și un râu.
10:22
Iubitul Valentinei, fata găsită moartă într-o valiză pe râul Olt, s-a predat în Elveția. Ce au găsit anchetatorii pe salteaua din locuința sa
O dronă militară gri în formă de aripă triunghiulară zboară la joasă altitudine deasupra unei zone împădurite și a unui peisaj deluros. Poză cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock
09:58
Fragmente de dronă au căzut în Insula Mare a Brăilei. Un martor a sunat la 112 după ce a văzut un incendiu
Poluare Bucureşti
09:00
Gargara și impostura nu rezolvă problema poluării aerului din București!
Benjamin Netanyahu Foto: Imago
07:00
Doar sângele masacrului din 7 octombrie 2023 l-ar putea mătura pe Netanyahu de la putere
Blocuri în construcție, fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock
28 sept.
În loc să urlăm APOCALIPSA, nu luăm și noi banii ăia de unde sunt? Din închirieri, de exemplu?
Sinteza Zilei, Antena 3 CNN. Sursa foto: captură Youtube / Antena 3 CNN
Analiză
25 sept.
Monologuri în loc de dezbateri: cum arată talk-show-urile televiziunilor de știri