Libertatea: Sperai să fii titular în ultimele două etape? Ciprian Marica: Am crezut mereu că mi se va oferi ocazia să joc mai mult şi uite că s-a întâmplat, deşi unii, prin ţară, mureau de grija mea.
Care unii?
Mă refer la jurnalişti şi la foşti sportivi care nu fac altceva decât să critice una, două. Atâta răutate ca la noi n-am mai întâlnit! Uită, probabil, că nu e uşor să ajungi la o echipă ca Schalke şi că trebuie să munceşti de două ori mai mult decât un neamţ, ca să ai o şansă să joci aici.
Cu un gol marcat la 220 de minute, eşti mai eficient în Bundesliga decât Huntelaar (un gol la 309 minute). El nu-i neamţ, dar a jucat mai mult. De ce?
Poate că se potrivea mai bine pe sistemul folosit de fostul antrenor (n.r. - Huub Stevens). În plus, amândoi erau olandezi.
Ai prins primul unsprezece în ultimele două meciuri. Să înţeleg că ai muncit mai mult?
M-am antrenat ca întotdeauna, dar am fost avantajat şi de venirea noului antrenor (n.r. - Jens Keller), şi de sistemul folosit de el.
Eşti mulţumit de situaţia ta actuală la Schalke?
Depinde. Să zicem că nu sunt nemulţumit de ea. Orice atacant îşi doreşte să joace mai mult şi să marcheze mai des, dar am răbdare.
Ungaria - România se va juca fără spectatori. Avantaj noi?
Să sperăm că da, că vom profita de absenţa suporterilor maghiari, deşi publicul nu este mereu al 12-lea jucător pentru gazde. În funcţie de rezultat, se poate întoarce împotriva ta.
Se spune că meciul de la Budapesta e decisiv şi că nu avem voie să pierdem.
Dacă te gândeşti că Ungaria este principalul nostru adversar, da. Pe de altă parte, nu este ultimul meci din grupă şi, indiferent de rezultat, ambele echipe vor putea spera până la sfârşitul preliminariilor. Dar nu pierdem la Budapesta. Promit!
Dinamo, fosta ta echipă, e în criză de bani şi de rezultate.
Bănuiam de multă vreme că vor ajunge în situaţia asta. Borcea a plecat, alţi investitori vin azi şi pleacă mâine, jucătorii cei mai buni au fost vânduţi - la ce trebuia să mă aştept?
Ciprian Marica a negat vehement că ar fi reluat relaţia cu prezentatoarea de televiziune Ilinca Vandici (26 de ani).
“Doar voi, presa, ne-aţi cuplat! Nu suntem împreună! Ilinca Vandici reprezintă un capitol închis pentru mine. Mai multe nu mai vreau să comentez”, a declarat internaţionalul român.