La dublu, ei au avut echipa, noi doar jucatori

Disputata sambata, partida de dublu din cadrul intalnirii Romania – Belarus a fost pierduta, de fapt, inainte de a incepe, atunci cand Gabriel Trifu a fost nominalizat ca partener al lui Andrei Pavel.
Scorul final – 7-6, 6-3, 6-4 in favoarea perechii Max Mirnii/Vladimir Voltcikov – nu face altceva decat sa confirme o stare de fapt. Liderul oaspetilor, Max Mirnii, a sintetizat cel mai bine situatia de pe teren. in opinia lui, „diferenta a fost data de faptul ca noi am avut o echipa mai buna. Adica la noi, spiritul de echipa a fost mai puternic, iar acest lucru e foarte important intr-o partida de dublu. Romanii sunt jucatori foarte buni luati individual, dar pe teren nu au acea coeziune necesara intr-un astfel de meci”. Cu aceste vorbe s-a rezumat, practic, partida.
„Nu a fost ziua mea. Mi-am pierdut serviciul de doua ori intr-un set, ceea ce in mod normal nu se intampla. La un moment dat, nu mai stiam unde si cum sa servesc, pentru ca Voltcikov imi citea orice serviciu. A fost frustrant”, a explicat Andrei Pavel.
* Aseara, la ora inchiderii primei editii a ziarului nostru, Hanescu il conducea pe Voltcikov cu 2-0 la seturi in meciul decisiv.

Ilie Nastase si Haradau, contestati

Boicotarea Adunarii Generale de alegeri a Federatiei, care ar fi trebuit sa aiba loc sambata dimineata, la Brasov, a fost pusa la cale, se pare, cu mult timp inainte!
Motivul il reprezinta intentia majoritatii oamenilor implicati in sportul alb de a-i schimba din functie pe actualul presedinte, Ilie Nastase – care ocupa aceasta functie de 1996 – si pe actualul director general, Dumitru Haradau, singurii care isi depusesera candidatura pentru functia suprema in FRT. Daca totusi contestarea primului lider ATP din istorie nu este atat de virulenta, ea fiind o urmare a actiunilor unor oameni numiti de el si care se folosesc de numele sau pentru monopolizarea puterii in tenisul romanesc, cea a lui Haradau a atins cote inimaginabile.
* Se cere schimbarea cuplului Nastase-Haradau. Deja au fost trimise mai multe scrisori secretarului general al federatiei, Alexe Bardan, in care contestatarii, care nu sunt deloc putini, cer schimbarea din functie a lui Haradau, acuzat ca practica legea bunului plac in baza relatiilor politice. De altfel, din cauza lui au demisionat din functiile de vicepresedinti Florin Segarceanu si Dinu Pescariu. Trebuie spus ca persoana ce ocupa functia de director general in cadrul FRT e numita de presedintele ales, in cazul de fata de Ilie Nastase (foto), in vreme de vicepresedintii sunt stabiliti prin votul Adunarii Generale.
* Belarusii au primit icoane si vin. A devenit deja traditie ca in seara zilei de sambata oficialii celor doua echipe angrenate in Cupa Davis sa participe la dineul oficial. in cazul meciului Romania – Belarus, respectivul dineu a avut loc la restaurantul „Vanatorul” din Poiana Brasov. Conducatorii echipei noastre le-au daruit omologilor lor ex-sovietici cateva icoane si cateva sticle de vin vechi, in vreme ce belarusii au raspuns cu o farfurie pictata pe care scria Belarus, platou ambalat intr-o cutie de lemn.

„Am avut emotii in final”

Dupa ce a adus egalitatea in meciul cu Belarusul, Andrei Pavel era mai fericit ca oricand. El spune ca promovarea in „sferturile” Cupei Davis ar reprezenta un vis implinit.
Libertatea: Andrei, care a fost secretul victoriei?
Andrei Pavel: Nu stiu, probabil ca am fost mai precis decat el. De fapt, da, am avut si motivatie si precizie, ultimul lucru in special lipsin- du-mi foarte mult sambata. in rest, nu cred ca s-a intamplat ceva special, pentru nu am mancat nimic special, nici de dormit nu am dormit foarte bine, iar piciorul ma durea destul de tare. Am reusit mai multe mingi bune la inceputul meciului si acest lucru mi-a dat incredere in mine. Oricum, e foarte important ca am invins. De fapt, acesta a si fost motivul pentru care am ales zgura, ca eu sa-l inving pe Mirnii.
Ai avut emotii?
Da, foarte mari, spre final. Atunci cand am irosit acele trei mingi de meci. Ma gandeam: mai am doua mingi, mai am una. Am avut emotii mari.
Tatal tau te-a incurajat din galerie…
Da, stiu. Mie nu prea imi place cand parintii mei tipa si se agita la meciurile mele. Avea bilete la loja, dar a preferat sa se duca in galerie si sa ma incurajeze alaturi de ceilalti spectatori. E decizia lui, nu am ce sa-i fac. Asa este el.
Pe cine ai prefera in „sferturi”, SUA sau Croatia?
Daca vom ajunge in „sferturi”, simplul fapt ca vom fi acolo reprezinta un vis implinit. Am juca relaxat, pentru ca nu avem ce pierde.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.