Portarul Rapidului si-a fracturat un deget si nu va mai participa la turneul final, urmandu-l pe Ovidiu Petre, care se accidentase cu cateva zile inainte. Rezervele lui Lobont vor fi Marius Popa si Eduard Stancioiu!


„S-au grabit sa-l inlocuiasca”


Accidentarea lui Dani Coman s-a petrecut la antrenamentul de vineri, de la Mogosoaia, si a fost anuntata pe site-ul oficial al FRF. ‘Accidentarea s-a dovedit a fi o fractura a degetului mare al mainii stangi. In aceste conditii – cum s-a impus aplicarea unui ghips, ce va trebui pastrat timp de trei saptamani, perioada ce-i vor urma alte doua-trei saptamani de recuperare -, selectionerul Victor Piturca a fost nevoit sa renunte la serviciile lui Coman in perspectiva meciului amical cu Muntenegru, din 31 mai, si in special in cea a participarii la turneul final al Euro 2008’. In finalul comunicatului se anunta ca Dani Coman a parasit ieri cantonamentul, locul sau urmand sa fie luat de portarul campioanei CFR Cluj, Eduard Stancioiu.

Vestea a fost primita cu amaraciune in lumea fotbalului. Rica Raducanu, fosta glorie a Rapidului si a echipei nationale, s-a aratat solidar cu Dani Coman, dar i-a atacat pe cei din stafful nationalei, reprosandu-le ca s-au pripit cu inlocuirea acestuia. ‘Eu zic ca s-au grabit cu aceasta decizie. Puteau sa-i faca injectii, sa-i infasoare degetul cu o fasa, pentru ca poarta manusi si se putea… E un ghinion mare. N-a vrut Dumnezeu sa-l lase sa joace, asta-i viata’, a declarat Raducanu pe site-ul prosport.ro.

Si presedintele LPF, Dumitru Dragomir, si-a exprimat regretul. ‘Nu-mi vine sa cred, este cea mai proasta veste pe care o puteam auzi. Numai ghinioane a avut saracul Dani Coman, un portar si un om extraordinar. Trebuie sa traga de el si sa continue, pentru ca avem nevoie de un portar ca el. Imi pare extrem de rau’, a declarat Dragomir pe rapidisti.ro.

Fostul mare goalkeeper al Stelei, Helmuth Duckadam, a fost categoric. ‘Dupa parerea mea, Dani Coman este peste Lobont! Coman este cel mai in forma portar pe care il are fotbalul romanesc. Mare pacat, este o veste foarte trista’.


Popa si Stancioiu, fara experienta


Eduard Stancioiu, inlocuitorul lui Dani Coman, nu a fost o certitudine in poarta CFR-ului. Titular in tur, el a fost scos din primul “11” de Ioan Andone, furios ca la meciul cu Pandurii si-a lasat echipa in inferioritate numerica. Stancioiu a luat o lunga pauza, intrand doar in ultimele etape, cand a aparat destul de bine. Prima rezerva a lui Lobont, Marius Popa, a fost titular la Poli Timisoara, dar nu a impresionat. In schimb, a aparat bine in amicalul cu Rusia, scor 3-0, de la finalul lui martie, cand Lobont si Coman erau indisponibili. Inainte de toate insa, Stancioiu si Popa au marele handicap ca nu au experienta internationala.


 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.