Copenhaga, oras deschis

Ploua de aproape o zi la Copenhaga, de parca toata productia anuala a fabricii Carlsberg s-a revarsat dintr-o data pe strazile orasului. De sus, din dreapta sau din stanga, numai stropi. Nu de sus, dar din dreapta, din stanga, din fata sau din spate, au aparut tricourile galbene ale romanilor.
Auzi vorbindu-se limba ta la fiecare colt de strada, la fiecare receptie de hotel, la fiecare bar, oriunde. Nu e neaparat un semn al bunastarii, ci dorinta, incredere, victorie poate. Suntem peste tot acasa, si in fata la gradina Tivoli, si in piata primariei. Unii suntem de acasa, altii de aici, din imprejurimi. Bogdan, un tanar de 22 de ani, din Iasi, care a terminat zootehnia acasa, lucreaza la o ferma din Branby, la 400 de km de capitala. Desi munceste de doi ani pe o mie de euro pe luna, din care trebuie sa-si acopere masa, n-a fost pana acum niciodata in Copenhaga, dar nu putea rata meciul. Hoinareste pe strazi dupa unul din prietenii sai. „Lucram acolo cam 30 de romani. Avem bilete pe care le-am obtinut prin baietii din galeria lui Dinamo, sositi marti cu autocarul. Am dat pe tichet pretul normal, adica 45 de euro’, spune moldoveanul care se declara fan al Rapidului. Ne despartim dupa ce marturiseste ca nu se gandeste sa pierdem si ca seful i-a promis o marire substantiala de salariu.
E mult galben asternut peste strazile ude-cenusii ale orasului. Unii avem bilete, altii poate n-au. Vom fi multi, vom fi putini pe stadion? Oricum, vom fi leoarca.
De la sampanie sau de la ploaie, parca nici nu mai conteaza. Esential este ca la sfarsitul sfarsitului, chiar daca, in mod fatal, ei se vor bucura si noi vom plange, sa ne putem privi in ochi si sa ne spunem unul altuia ca am incercat. Macar am incercat. Desi, aseara, la Copenhaga, asta era toata cheia calificarii.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE