Cosmin Contra, ultima oară la Guangzhou R&F (China), fost antrenor la Fuenlabrada și Getafe, e pe lista celor de la Poli Timișoara, dar și în vizorul a doua formații Primera Division, dar și a uneia din din Segunda spaniolă, la care activează un fotbalist român.

Fichajes.com scrie că Ponferradina, echipă la care joacă portarul Dinu Moldovan, e interesată de posibilitatea contractării antrenorului român. Ponferradina este pe locul 16 în Segunda și a luat deja legătura cu antrenorul român, pentru a-l înlocui pe actualul tehnician, spaniolul Tomas Nistal. Contra ar fi cerut un răgaz, însă, întrucât are alte două variante din Primera Division.

Prima variantă este Granada, informează digisport.ro, echipa de pe penultima poziție în clasamentul primei ligi spaniole, cu 20 de puncte în 24 de etape, doar trei mai multe decât ”lanterna” Levante. Andaluzii îl au antrenor pe Jose Ramon Sandoval, dar postul acestuia atârnă de un fir de ață, după o serie de șapte înfrângeri în ultimele opt meciuri jucate.

O altă variantă, însă cu mai puține șanse de reușită, scriu jurnaliștii iberici, este chiar la Espanyol, echipă care tocmai l-a reconfirmat – a doua oară – pe Costel Gâlcă pe bancă. În cazul în care fostul antrenor al Stelei va fi demis, însă, în cele din urmă, Contra este al treilea nume pe o listă scurtă, care îi mai cuprinde pe Jose Antonio Camacho și Joaquin Caparros.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.