Libertatea: Gata, Jerry, v-ati schimbat antrenorul?
Ionel Gane: Da, nu mai e GÄ‚Å rard Castella, pentru ca in locul lui a venit antrenorul de la tineret, Thomas Straub. Dar am inteles ca e o solutie doar pana in iarna.
N-ati inceput prea bine sezonul…
Mergem rau, suntem pe locul 9 din 12, cu 12 puncte. Dar sa stii ca nu jucam chiar asa de prost. Deschidem scorul de multe ori, dar nu reusim sa mentinem rezultatul. De exemplu, cu Grasshoppers am avut 2-0, dar in 8 minute am luat trei goluri.
Tu cum ai mers pana acum?
In 10 meciuri am dat cinci goluri, ceea ce, zic eu, nu-i putin. Trebuie sa tragem tare ca sa prindem primele opt locuri, adica play-off-ul, pentru ca altfel s-a terminat cu obiectivul nostru, de a ajunge in cupele europene.
Esti tentat sa te intorci in Banie?
Craiova ramane prima si singura mea iubire in fotbal. Dupa meciul cu Steaua, chiar l-am sunat pe Emil (n.r. directorul tehnic Emil Sandoi) sa-l felicit pentru victorie. E drept, am avut o discutie cu „vicele” Craiovei, Adrian Mititelu, dar tocmai semnasem prelungirea contractului cu St. Gall, asa ca mi-a fost imposibil sa-i las balta pe elvetieni. S-au purtat mereu foarte bine cu mine, iar eu ma simt OK aici. Asadar, Craiova ramane o solutie de viitor.
De la nationala te-a mai cautat cineva?
Nimeni. Si nici n-au venit sa ma vada in acest sezon, sa afle ce mai fac, cum mai joc.
Ce mai faci in timpul liber?
Mai ies cu familia si cu prietenii pe la restaurant sau prin discoteca. Mergem cu totii, si eu, si Gerstenmajer, si Zoli Kadar, care joaca amandoi la Frauenfeld, in liga a treia, unde Zoli e si antrenor. Oriunde ma duc, lumea vrea sa stie ce-i cu St. Gall, cu inceputul asta slab. Iar suporterii altor echipe ma intreaba de ce nu vin la ei.
Ti-ai mai cumparat ceva deosebit?
Da, de cateva zile mi-am schimbat masina. Am renuntat la vechiul meu Volkswagen pentru un Audi A4 argintiu. In doi ani, daca sunt multumit de ea, clubul a zis ca mi-o lasa mie.

Ion Țiriac investește 100 de milioane de euro într-un proiect grandios! Ce urmează să construiască într-o zonă râvnită din București
PARTENERI - GSP.RO
Ion Țiriac investește 100 de milioane de euro într-un proiect grandios! Ce urmează să construiască într-o zonă râvnită din București
Ce s-a întâmplat, de fapt, la nunta de cristal a Anamariei Prodan cu Laurențiu Reghecampf. Chiar ea a mărturisit
Playtech.ro
Ce s-a întâmplat, de fapt, la nunta de cristal a Anamariei Prodan cu Laurențiu Reghecampf. Chiar ea a mărturisit
Surse: Incident între Anamaria Prodan şi Laurenţiu Reghecampf. Antrenorul a anunţat la 112 că îi este teamă să nu îşi facă singură rău
Observatornews.ro
Surse: Incident între Anamaria Prodan şi Laurenţiu Reghecampf. Antrenorul a anunţat la 112 că îi este teamă să nu îşi facă singură rău
Horoscop 18 iunie 2021. Leii acordă mai multă atenție părții frumoase a vieții, relaxării și deplasărilor
HOROSCOP
Horoscop 18 iunie 2021. Leii acordă mai multă atenție părții frumoase a vieții, relaxării și deplasărilor
Reacția UEFA după ce Cristiano Ronaldo și alți fotbaliști au luat sticlele de pe masă. Ce se va întâmpla cu jucătorii care vor repeta acest gest
Știrileprotv.ro
Reacția UEFA după ce Cristiano Ronaldo și alți fotbaliști au luat sticlele de pe masă. Ce se va întâmpla cu jucătorii care vor repeta acest gest
Inventatorul vaccinului anti-COVID a murit în condiţii misterioase! Descoperire despre vaccin
Telekomsport
Inventatorul vaccinului anti-COVID a murit în condiţii misterioase! Descoperire despre vaccin
Sărbătorește încrederea în tine și respectul pentru mediu cu noua colecție sustenabilă de costume de baie H&M (PUBLICITATE)
PUBLICITATE
Sărbătorește încrederea în tine și respectul pentru mediu cu noua colecție sustenabilă de costume de baie H&M (PUBLICITATE)