Gica Craioveanu a fost prezentat oficial, joi, la echipa spaniola de divizie secunda Getafe.
Atacantul roman va semna un contract valabil pe doi ani cu posibilitatea rezilierii dupa primul sezon daca nu va avea evolutii multumitoare sau daca Getafe va retrograda in divizia a treia.
„Marca” apreciaza ca atacantul roman e constient ca se va afla sub presiune din cauza faptului ca va fi liderul unei echipe modeste. „Sa evoluez la aceasta echipa e o provocare pentru care imi voi folosi toate fortele. Nu stiu daca voi fi cel mai important jucator din istoria clubului, dar nu voi fi cel ce il va distruge. Doresc sa ofer multe bucurii suporterilor echipei Getafe. De aceea m-au ales responsabilii clubului”, a spus Craioveanu, care este considerat cel mai tare transfer realizat vreodata de nou-promovata in Segunda Division. Aceasta tranzactie este, de altfel, prima reusita de impresarul Ioan Becali printre „stranieri”.
„Puncheorul” ar fi putut sa se intoarca in Romania pentru a evolua la Rapid, dar a renuntat la aceasta idee in urma interventiei sotiei sale, Gema, orginara din Valencia. „Parintii erau mai entuziasmati decat mine de intoarcerea mea in Romania. Eu traiesc de sapte ani in Spania, iar sotia mea m-a determinat sa raman aici”, a spus Gica. El a mai evoluat in campionatul Spaniei, la Real Sociedad (1995-1998), si la Villarreal (1998 si 2002).