Mergi direct la conținut »
Cristi Borcea va fi eliberat Galerie foto
5imagini
Sport Libertatea > Sport

FOTO EXCLUSIV | Borcea a petrecut la creștinarea fiului cu Pelinel la fel ca la cea a fiicei cu Alina Vidican. Botez cu proțap și caviar, dar fără muzică

De Sabina Ivănică, . Ultimul update Marți, 02 mai 2017, 07:15

Cristi Borcea, la botezul lui Milan Cristian. Condamnat la şase ani şi patru luni de închisoare în celebrul Dosar al Transferurilor, Cristi Borcea a respirat din nou aerul libertăţii, pentru 24 de ore, cu ocazia botezului lui Milan Cristian, fiul lui şi al Valentinei Pelinel.

Ad placeholder

După mai multe cereri şi speranţe mari năruite una câte una, Cristi Borcea a primit permisia mult visată. În aerul libertăţii, ieri, după prânz, fostul acţionar dinamovist şi-a creştinat fiul, pe Milan Cristian, care, peste o lună, ar fi împlinit un an nebotezat. Pus la patru ace, Borcea a descins la biserica aflată la doar cinci minute de casa lui din Pipera şi a asistat emoţionat la ceremonie alături de iubita lui Valentina Pelinel. Întâlnirea dintre tată şi fiu, prima în libertate, a fost plină de bucurie, Cristi fiind cel care l-a ţinut în braţe pe micuţul sărbătorit.

FOTO EXCLUSIV | Borcea a petrecut la creștinarea fiului cu Pelinel la fel ca la cea a fiicei cu Alina Vidican. Botez cu proțap și caviar, dar fără muzică

Petrecerea a fost o replică a unui alt eveniment de familie similar. Botezul Gloriei, fetiţa pe care Borcea o are cu Alina Vidican, fosta lui soţie, s-a produs în aceleaşi condiţii. Şi atunci, afaceristul era întemniţat, aşa că posibilităţile unui chef mare erau la fel de drastic reduse. În ambele cazuri, fostul dinamovist a sărbătorit acasă, în cerc restrâns, fără mare tamtam. Nu tu dans, nu tu muzică.

Grătar în curtea vilei

Singurul capriciu pe care şi l-a îndeplinit a fost angajarea unui chef cu renume, care să-i servească pe el şi pe invitaţii lui cu mâncăruri alese. Nu au lipsit nici caviarul sau proţapul de berbecuţ pregătit ca la carte. Potrivit informaţiilor noastre, printre invitaţi s-ar fi aflat şi Mihaela Borcea, prima soţie a lui Cristi Borcea, care însă ar fi sărit peste slujba de la biserică şi ar fi mers direct acasă, pentru a nu fi observată.

Alături de ea, surorile dinamovistului şi copiii din prima căsnicie.

În jurul orei 19.00, la reşedinţa lui Borcea şi-a făcut apariţiaa Ianis Zicu. Asta, după ce un ajutor al casei a făcut aprovizionarea cu pâine.

Ad placeholder
Tragicomedia 10 august sau despre cum să ocolești o investigație incomodă. DIICOT a evitat câteva lămuriri, care nu convin nici PNL și nici PSD!
Recomandări
Tragicomedia 10 august sau despre cum să ocolești o investigație incomodă. DIICOT a evitat câteva lămuriri, care nu convin nici PNL și nici PSD!
 

Cheful de câteva ore a fost urmat de o noapte în compania Valentinei şi întoarcerea la penitenciar astăzi, la prima oră.

 

Singurul capriciu pe care şi l-a îndeplinit a fost angajarea unui chef cu renume care să-i servească pe el şi pe invitaţii lui cu mâncăruri alese. Nu au lipsit nici caviarul sau proţapul de berbecuţ pregătit ca la carte în curtea vilei.

Citește și: Prima imagine cu Valentina Pelinel de la botezul băiețelului ei. Ținuta purtată de vedetă a atras toate privirile

Ad placeholder
Ad placeholder
Ad placeholder
Ad placeholder
Ad placeholder
La 4 ani era declarată „cea mai frumoasă fată din lume” » Cum arată la 18 ani fiica fostului fotbalist
PARTENERI - GSP.RO
La 4 ani era declarată „cea mai frumoasă fată din lume” » Cum arată la 18 ani fiica fostului fotbalist
Bomba bombelor pentru clanul Duduianu! Șeful interlopilor NU a murit, de fapt
PARTENERI - PLAYTECH.RO
Bomba bombelor pentru clanul Duduianu! Șeful interlopilor NU a murit, de fapt
Horoscop 5 august 2020. Taurii fac evaluări greșite, mai ales în cauzele unor probleme din familie
HOROSCOP
Horoscop 5 august 2020. Taurii fac evaluări greșite, mai ales în cauzele unor probleme din familie
RECOMANDĂRI
Parteneri
Ad placeholder
Parteneri
Parteneri
Close
Închide
  Close