Cristi Pustai avertizează: "Viitorul e periculoasă în deplasare" / GALERIE FOTO

Comentează
Arhiva foto

Giuleştiul a trăit o săptămână euforică după victoria obţinută de Rapid în Ghencea, 1-0 cu FCSB, şi nu concepe să se încurce cu Viitorul. Antrenorul Cristian Pustai rămâne însă cu picioarele pe pământ. Matematicianul nu consideră o simplă formalitate meciul cu echipa lui Gică Hagi, programat luni, de la ora 20:30, în Giuleşti.  

"Este poate cel mai dificil meci din acest retur pentru că este primul pe care îl jucăm pe Giuleşti. Are şi o importanţă sentimentală pentru că trebuie să găsim această comuniune cu galeria şi suporterii. Ne dorim să avem susţinerea publicului. Suporterii trebuie să fie aproape de această echipă pentru că le-am promis că vor vedea altceva decât în tur", a declarat Pustai, astăzi, într-o conferinţă de presă.

Tehnicianul şi-a avertizat jucătorii că Viitorul este o echipă periculoasă în deplasare. "Suntem la fel de încordaţi ca la începutul returului, deoarece victoria cu Steaua nu ne-a adus decât trei puncte în clasament şi atât. Noi trebuie să fim conştienţi că ne aşteaptă un meci cu o echipă care, chiar dacă a început slab acest retur, rămâne o echipă foarte bună în deplasare. Viitorul din opt meciuri în deplasare a pierdut doar unul, la Mediaş, şi în total a obţinut 13 puncte. Asta înseamnă că e o echipă foarte bună", a precizat Pustai.

"Hagi este Regele fotbalului românesc"

Antrenorul Rapidului a făcut o reverenţă în faţa omologului său de pe banca Viitorului: "Hagi este Regele fotbalului românesc". Gestul lui Pustai vine, cumva, să-i mai tempereze pe fanii giuleşteni porniţi împotriva lui Hagi, după ce acesta a spus că echipele aflate în insolvenţă ar trebui retrogradate.Rapidiştii l-au atacat pe Hagi printr-un afiş pe care au scris un mesaj ironic: ”Fotbalul are nevoie de suporteri. Nu de regi!". 

Arhiva foto

Antrenorul speră ca Rapid să iasă cât mai repede din zona retrogradării. "Rezultatele din etapa precedentă să zicem că au fost favorabile, pentru că am reuşit să urcăm în clasament. Dacă am reuşi să urcăm unul sau două locuri după fiecare etapă ar fi perfect. Dar vedem mai aproape plutonul. Clasamentul s-a rupt de la locul opt în jos. Deci luminiţa e mai mare puţin, dar noi trebuie să ne vedem de jocul nostru", a concluzionat Cristi Pustai, care nu va conta luni pe ultima achiziţie, portughezul Ricardo Silva. "E o diferenţă între a semna şi a fi legitimat. Nu ştiu dacă el este legitimat la clubul Rapid", a afirmat Pustai.VIDEO CONFERINŢA DE PRESĂMeciul Rapid - Viitorul este programat, luni, de la ora 20:30, în direct la Digi Sport şi la Look TV, dar şi LIVE TEXT pe Sportnews.ro.

Începând de astăzi au fost puse în vânzare bilete la meci şi la casele stadionului Giuleşti. Prețurile sunt: 10 lei (peluză), 15 lei (tribuna a II-a), 20 de lei (tribuna I), 50 de lei (tribuna 0), 100 de lei (tribuna oficială) și 150 de lei (tribuna VIP).

Cristi Pustai şi jucătorii aşteaptă ca fanii să umple Giuleştiul. Rapid atrage şi suporteri din străinătate. Un cuplu de austrieci, care lucrează în România, şi-a cumpărat abonamente la peluză, iar doi fani ai lui Nottingham Forest şi-au cumpărat produse cu însemnele echipei giuleştene de la Fan Shop-ul clubului, situat la stadionul Giuleşti. VIDEO

Arhiva foto
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
8 sept.
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
8 sept.
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
8 sept.
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Ultimele știri
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
TRENDING
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
8 sept.
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
Exclusiv
8 sept.
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Un bărbat din Marea Britanie a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia. Sursă foto: Getty Images.
8 sept.
Un bărbat a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia: „Au aruncat cheia și au uitat de el”
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
8 sept.
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
8 sept.
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
8 sept.
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
8 sept.
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!