În meciul decisiv, de miercuri, de la turneul de promovare, de la Galaţi, elevele antrenoarei Mariana Szabo-Alexi s-au impus cu scorul de 3-2 în faţa celor de la Rapid Bucureşti şi s-au clasat pe locul doi al turneului.

Cu două victorii şi o singură înfrângere, la turneul final, voleibalistele orădene de la CSU au promovat, miercuri, examenul pentru Divizia A1.

„Prin dăruire, implicare şi colaborare exemplară între cluburile LPS Bihorul Oradea, ACS Viitorul Borş, precum şi cu jucătoare provenite de la Ştei, Satu Mare, Sighet, Constanţa şi nu numai, s-a reuşit construirea unei familii, într-o echipă ce dăinuie de peste două decenii la CSU şi Universitatea din Oradea”, se arată în comunicatul clubului.

Studente şi absolvente ale Universităţii din Oradea, componentele CSU Oradea, alături de junioare cu dublă legitimare înscrise la diferite licee orădene, au vrut şi chiar au reuşit să demonstreze că locul lor este în Divizia A1, în eşalonul de elită al voleiului românesc.

În clasamentul final al turneului, CSU Belor Galaţi a ocupat primul loc, urmată de CSU Oradea, CS Rapid Bucureşti şi FC Argeş Piteşti. Primele două clasate au promovat în Divizia A1.

Echipa CSU Oradea este formată din: Iuliana Fîcă (căpitan), Maria Radu Fîcă, Anca Paşca, Roxana Haidu, Daiana Adamcsik, Giulia Blaj, Andreea Maxim, Andreea Măran, Alexandra Breban, Mădălina Pura, Flavia Chiş, Antonia Rizea, Alexandra Bikfalvi, Bianca Suciu, Atena Petrescu şi Anamaria Pintea. Antrenoare: Mariana Szabo-Alexi.

Citiți și LIVEBLOG Finala Ligii Campionilor la volei feminin: Alba Blaj a pierdut finala cu VakifBank Istanbul

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.