Publicaţia „Las 2 Orillas” a scris că fostul pilot de Formula 1 cântăreşte doar 45 de kilograme, iar înălţimea lui a scăzut la 1,60 metri, cu 14 centimetri mai puţin decât măsura în mod obişnuit, informează auto-bild.ro
Fiul lui Michael Schumacher este leit tatăl său: Vreau să câştig titlul mondial în Formula 1
„Din păcate, este în comă, se luptă cu ultimele puteri pentru viaţa lui, dar nu credem că mai are prea multe şanse. Toţi cei dragi îl vizitează zilnic, este foarte dureros ce se întâmplă”, a declarat un membru al familiei Schumacher.
Michael Schumacher este ţinut în viaţă de aparatele care îl ajută să respire, fiind monitorizat 24 de ore din 24 de medicii angajaţi special pentru el, la reşedinţa familiei din Elveţia.
Potrivit presei internaţionale, familia lui Schumacher a decis transferarea sa la o clinică din Texas.
Întrucât starea sa nu s-a îmbunătățit aproape deloc după respectivul accident, familia acestuia ar fi decis să-l transporte pe fostul pilot, ajuns acum la 48 de ani, la o clinică din Statele Unite.
Conform revistei germane Bravo, acolo el ar urma să fie tratat de medicul specialist în leziuni ale creierului Mark Weeks, din Dallas, Texas (acolo unde Schumacher deține o fermă de vite).
După ce a fost externat, în urma accidentului suferit în Franța, pe pârtia de la Meribel, Michael Schumacher și-a continuat recuperarea într-o locuință din apropierea Lacului Geneva, din Elveția. Jurnaliștii au fost ținuți departe de respectiva casă, iar în presă au apărut puține informații legate de starea germanului.
Vezi rezultate exit poll alegeri parlamentare 2024 și urmărește rezultatele alegerilor pentru Parlamentul României!