Dwayne Curtis (pivot, 2,03 metri, 125 de kilograme) dezvăluie, cu lacrimi în ochi, că a mai avut un frate, tot baschetbalist, dar acesta a murit într-un accident de maşină: “De la el am moştenit microbul. De altfel, în semn de respect şi preţuire, unul dintre tatuajele mele îl reprezintă, purtând numărul 3. El era un învingător”. Americanul, care a ieşit pentru prima oară în afara Statelor Unite, dezvăluie: “Am ratat NBA-ul fiindcă am avut un agent foarte slab. Acum colaborez cu un altul, care are sub contract şi superstarurile Kevin Garnett, campion cu Boston Celtics, sau Chauncey Billups, de la Detroit Pistons”.
Dwayne e la prima aventură în Europa: “Am amintiri foarte frumoase din colegiu, am fost desemnat cel mai bun baschetbalist al statului Mississippi în sezonul 2006-2007 şi am jucat câteva meciuri sub privirile a peste 25.000 de oameni”. Curtis a explicat de ce a venit la Ploieşti: “Am ales Asesoft, fiindcă mi se pare o provocare tot ce se doreşte la Ploieşti în viitor. Vreau să ajut echipa, să câştigăm cât mai multe meciuri”.
Curtis, de loc din Chicago, are gemeni, pe care îi va aduce în România în decembrie, deoarece trebuie să împlinească şase luni pentru a călători cu avionul: “Vor veni împreună cu iubita mea. Sora şi fratele meu sunt acasă şi-mi urmăresc evoluţia pe internet”. Baschetbalistul, supranumit “Pitbull” sau “Mister Double Double”, s-a născut la 1 aprilie 1985 şi speră să poată deveni cândva patronul unui hotel, pentru că e licenţiat în “Ştiinţa familiei şi a consumatorului”.
Ceilalţi americani transferaţi
Tyson Wheeler are 33 ani şi evoluează pe postul de conducător de joc. Wheeler este absolvent al colegiului Rhode Island.
A jucat un singur meci în NBA, evoluând în echipamentul lui Denver Nuggets. În Europa a fost la Fenerbahce şi Le Mans.
De fiecare dată când extrema Mike Jones (24 de ani,) marca pentru echipa Universităţii din Maryland, fanii strigau “Who?”, de la melodia rapperului cu acelaşi nume!
Recordul său de nouă coşuri de trei puncte într-un singur meci stă încă neclintit. A mai jucat în Turcia şi în Cipru. La New York, are trei fraţi, o iubită, Morgan, şi o fetiţă, Camryn.