Azi se pun in vanzare biletele pentru meciul nationalei Romaniei cu Belarus, partida contand pentru preliminariile Euro 2008.
Microbistii vor putea achizitiona tichete incepand de la ora 10.00, la casele de bilete ale stadioanelor Steaua, Dinamo, Rapid si National, dar si pe Internet, la adresa www.bilete.ro.
Pentru ultima aparitie oficiala a nationalei din acest an se vor pune in vanzare 25.000 de bilete. Acestea costa 10 RON la peluze, 30 RON la tribuna a II-a, 50 RON la tribuna I si 100 RON la tribuna oficiala. Caselor de bilete sunt deschise azi, joi si vineri, intre orele 10.00 si 17.30, urmand ca sambata, in ziua meciului, doar casele de la stadionul Ghencea sa mai fie deschise. Partida cu Belarus se joaca sambata, pe arena Stelei, de la ora 20.15.
Ieri, ”tricolorii” au efectuat un singur antrenament, de la ora 17.00, care a fost inchis presei si iubitorilor nationalei. In rest, jucatorii au avut program liber in cantonamentul de la Mogosoaia, selectionerul purtand mai multe discutii cu cativa dintre elevii sai.
Azi, nationala efectueaza de dimineata un antrenament, pe seara fiind programat un joc-scoala pe terenul din Mogosoaia, in urma caruia Piturca isi va face o idee in ceea ce priveste jucatorii cei mai in forma. Chivu si compania vor mai sustine maine un antrenament, tot la Mogosoaia, urmand ca vineri sa efectueze o ultima sedinta de pregatire, pe Ghencea, inaintea confruntarii cu Belarus.