Cel mai tare meci amical din turneul austriac a adus ‘cainilor’ si prima infrangere. Dinamo a cedat cu 1-2 (1-0) in fata campioanei Cehiei, Sparta Praga.


Chiar daca au condus la pauza cu 1-0, in urma reusitei lui Claudiu Niculescu (38), bucurestenii au cedat in repriza secunda, dand posibilitatea adversarilor sa intoarca rezultatul prin Limberski (50) si Rezek (61). Nemultumit de prestatia jucatorilor sai in ultimele 45 de minute si in special a oamenilor din defensiva, tehnicianul ‘cainilor’, Mircea Rednic, a izbucnit dupa meci: ‘Jucatorii mei or sa plateasca pentru greselile lor. Golul egalizator a fost precedat de o faza fixa a cehilor. Nu este posibil ca, la pretentiile noastre, sa luam astfel de goluri’. Apoi, antrenorul campioanei Romaniei a precizat: ‘Sa nu facem totusi o tragedie din acest joc, am avut meciul in mana in prima repriza. Este adevarat, in a doua nu am mai construit nimic, dar am vazut si lucruri bune la echipa mea’.


Rednic s-a suparat: „Jucatorii vor plati”

In final, Rednic si-a reluat tirul asupra elevilor sai, atentionandu-i:  ‘Nu trebuie sa se uite prin ziare sa vada daca mai vine vreun fotbalist la Dinamo. Daca mai transferam pe cineva, inseamna ca asa am vrut eu’.

Mult mai impaciuitor, Cristi Borcea, directorul general al clubului ‘ros-alb’, a declarat: ‘Nu ne putem face o idee dupa acest meci, pentru ca antrenorul Mircea Rednic a rulat foarte multi jucatori’.


Doar Izvoranu vine in „Groapa”


Silviu Izvoranu este la Dinamo. Fundasul, care a fost cedat definitiv de Poli Timisoara contra a 500.000 de euro, va avea in sos. Stefan cel Mare un salariu stagional de 100.000 de dolari.


Patronul gruparii Poli Timisoara, Marian Iancu, a confirmat ca Izvoranu a fost cedat campioanei Romaniei. ‘Izvoranu este transferat definitiv la Dinamo’, a spus boss-ul banatenilor, care a adaugat ca acum mingea e in terenul jucatorului, care trebuie sa se inteleaga cu oficialii ‘cainilor’. Lucru rezolvat rapid, fotbalistul declarand fericit: ‘Cred ca visez. Sunt fericit ca am ajuns la Dinamo si ca am sansa de a evolua  in Liga Campionilor’. Daca Izvoranu va merge in ‘Groapa’, in schimb Mansour are sanse mici sa plece la Dinamo.


Mansour nu mai vrea la Poli


‘Nu exista nici o oferta de la Dinamo pentru Mansour. Nu am spus ca nu exista posibilitatea ca Mansour sa plece de la Timisoara, dar deocamdata nu exista nici o oferta de transfer de la o alta grupare’, a precizat, ieri, agentiei Mediafax, Iancu. Problema este ca jucatorul senegalez nici nu mai vrea sa auda de Poli, dupa ce fanii banatenilor l-au jignit, postand un banner cu mesajul: ‘Mansour, fuck off’. ‘Nu mai suport atitudinea fanilor lui Poli, vreau sa plec oriunde. Sunt convins ca daca as pleca in alta parte mi-ar fi mult mai bine decat la Timisoara’, a declarat Mansour.


Au luat masa la inaltime


Dinamovistii, insotiti de directorul general al clubului, Cristi Borcea, au luat ieri masa in varful unui munte de langa statiunea Flachau. ‘Excursia’ a durat trei ore, in care, in afara de pranz, ‘cainii’ au admirat decorul si au ascultat manele, plictisiti de muzica ambientala din restaurant.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.