Promotorii pugilistului i-au anuntat pe oficialii IBF, care au acceptat imediat, ca Spaddy a hotarat ca din cauza problemelor de sanatate sa treaca la categoria usoara. „Este foarte greu sa renunti la ceva pentru care ai muncit foarte mult toata viata. Dar acum ma gandesc sa castig un titlu si la categoria 63 kg. Cred ca voi realiza performante mai bune, deoarece ma simt mai puternic la noua mea categorie”, a declarat Spadafora, care a detinut timp de trei ani si zece luni titlul mondial IBF, aparandu-si centura de sapte ori.
Chiar daca „Pustiul din Pittsburgh” a urcat la categoria superioara de greutate, reprezentantii lui au declarat ca doresc in continuare ca americanul sa lupte din nou cu Doroftei, managerul Michael Acri afirmand chiar ca cei doi ar putea lupta in octombrie sau decembrie.
Aflat in vacanta in Romania, Doru a declarat ca, desi e dezavantajat de statura in noua categorie in care va trebui sa se incadreze „exista 80 la suta sanse sa lupt iar cu el, pentru ca la mijloc e vorba de bani. O sa fac acest lucru pentru o bursa de cel putin un milion de dolari. Oricum, azi (n.r. ieri) vine in tara Yvon Michel, managerul meu, si vom analiza oportunitatile”. Daca va trece la usoara, asa cum intentioneaza, ploiesteanul isi va pierde, de asemenenea, centura mondiala WBC.