HC Dunărea Brăila a obţinut matematic titlul de vicecampioană a României, cu o etapă înaintea finalului sezonului, după ce a învins pe HCM Râmnicu Vâlcea, luni seară, pe teren propriu, 26-18 (12-6). Este cea mai bună performanţă din istoria clubului, după locul trei obţinut în sezonul 2013/2014.

Mădălina Zamfirescu a sosit la Brăila în campionatul 2015-2016, odată cu instalarea la conducerea tehnică a echipei a lui Costică Buceschi. În primul an ea a fost împrumutată la Brăila de HCM Baia Mare, alături de Aneta Udriştioiu şi Bianca Tiron, în schimbul Gabrielei Perianu.

După două sezoane la Brăila şi o aprticipare în vara anului trecut cu naţionala României la Jocurile Olimpice, evoluţiile Mădălinei Zamfirescu au atras atenţia şi altor cluburi din ţară, dar şi din străinătate. În această primăvară, centrul echipei brăilene şi al naţionalei României a semnat un contract valabil pe un an cu echipa Debrecen din Ungaria.

Ataşamentul ei faţă de publicul de la Brăila care a iubit-o şi a susţinut-o mereu a facut ca la finalul ultimului meci din Liga Naţională jucat în sala Polivalentă să izbucnească în lacrimi. Pe finalul meciului cu Vâlcea (oraşul ei natal), galeria brăileană a afişat un mener cu mesajul ”Respect Madalina”.

Prețurile gazelor și ale electricității „vor atinge în această iarnă valori nemaiîntâlnite”. Previziunile unui fost director ROMGAZ
Recomandări
Prețurile gazelor și ale electricității „vor atinge în această iarnă valori nemaiîntâlnite”. Previziunile unui fost director ROMGAZ

Dunărea Brăila a obținut matematic locul secund cu o etapă înainte de final. Mădălina Zamfirescu se desparte de echipă / VIDEO

Totuşi, Mădălina Zamfirescu a lasat o portiţă de revenire la Brăila, dacă nu se va acomoda la viitoarea sa echipă, HC Dunărea să fie prima opţiune în situaţia în care se va întoarce în România.

CLASAMENT, AICI.

Citiți și HC Zalău a revenit pe podiumul Ligii Naționale feminine de handbal

Urmărește-ne pe Google News
CTP, mesaj dur: „Există un singur răspuns: aroganța. Îmi amintește de gestul lui Iohannis”
GSP.RO
CTP, mesaj dur: „Există un singur răspuns: aroganța. Îmi amintește de gestul lui Iohannis”
Imaginile MOMENTULUI cu Elena Băsescu! Fusta PREA SCURTĂ e de vină, ce a făcut în plină zi. FOTO
Playtech.ro
Imaginile MOMENTULUI cu Elena Băsescu! Fusta PREA SCURTĂ e de vină, ce a făcut în plină zi. FOTO
Afacerea cu care un prahovean a dat lovitura. Cu cât se vinde un kilogram de "rubin"
Observatornews.ro
Afacerea cu care un prahovean a dat lovitura. Cu cât se vinde un kilogram de "rubin"
Horoscop 18 august 2022. Berbecii au șansa de a trăi o zi frumoasă și pe acest fond pozitiv să și rezolve unele dintre problemele spinoase
HOROSCOP
Horoscop 18 august 2022. Berbecii au șansa de a trăi o zi frumoasă și pe acest fond pozitiv să și rezolve unele dintre problemele spinoase
Cei doi tineri dispăruți în mare, la Costinești, ar fi fost trimiși pe plajă de frica unui control ITM, susțin rudele
Știrileprotv.ro
Cei doi tineri dispăruți în mare, la Costinești, ar fi fost trimiși pe plajă de frica unui control ITM, susțin rudele
3 universităţi uriaşe din SUA, oferte pentru David Popovici. Cum a reacţionat sportivul român
Orangesport.ro
3 universităţi uriaşe din SUA, oferte pentru David Popovici. Cum a reacţionat sportivul român
Criteriile pentru a primi un credit țin cont de vârstă, venit, vechime în muncă, rate curente și multe altele. Află toți factorii luați în calcul!
PUBLICITATE
Criteriile pentru a primi un credit țin cont de vârstă, venit, vechime în muncă, rate curente și multe altele. Află toți factorii luați în calcul!
Pssst!!! Ai auzit de Remixshop? Au zilnic reduceri de până la 90%
PUBLICITATE
Pssst!!! Ai auzit de Remixshop? Au zilnic reduceri de până la 90%
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.