La sol a obţinut argintulEa este regina Europei la bârnă!

Locul 3 i-a revenit rusoaicei Anastasia Grişina (14,366), care a intrat în concurs ca rezervă, după retragerea englezoaicei Gabrielle Jupp. La sol, “Pici” şi “Didi” au urcat din nou împreună pe podium. Iordache a fost notată cu 14,733, iar Bulimar, cu 14,533, doar că aici româncele au fost depăşite de rusoaica Xenia Afanasieva (15,166). O evoluţie bună la acest aparat a avut şi Roxana Popa-Nedelcu. Plecată în Spania în urmă cu zece ani, aceasta a concurat sub drapelul iberic şi a ocupat locul 7, cu 13,900 de puncte.
La finalul concursului, Iordache şi Bulimar au felicitat-o pe gimnasta originară din Constanţa. Prin “dublele” de la bârnă şi sol, România a ajuns la 303 medalii în acest sport obţinute la competiţiile internaţionale majore, fără a socoti şi reuşitele băieţilor. Cu toate că a avut doar două sportive înscrise în concurs, la Moscova, ţara noastră a câştigat şase medalii în întrecerea fetelor, la fel ca la ediţia de anul trecut, de la Bruxelles (atunci însă s-au obţinut patru titluri continentale).

Premieră pentru Bulimar

Ea este regina Europei la bârnă!
La ediţia din acest an a Europenelor, Diana Bulimar a câştigat primele medalii la individual, ca senioară, într-o competiţie de acest nivel. Născută în 22 august 1995, la Timişoara, ea a obţinut bronzul la paralele, la CE de junioare de la Birmingham, în 2010. Socotită a fi o gimnastă care îşi ajută foarte mult echipa, “Didi” a contribuit la câştigarea titlului continental şi a medaliei de bronz la Jocurile Olimpice, anul trecut.

Flavius Koczi rămâne în elită la sărituri

Ea este regina Europei la bârnă!
Clasat doar pe locul 4 la sol, Flavius Koczi a reuşit să rămână în elita continentală la sărituri. Notat cu 15,158 la prima execuţie, el a avut o ezitare la aterizare în cea de-a doua tentativă, iar punctajul primit a fost mai slab (14,616). Din acest motiv media lui (14,887) i-a permis să obţină medalia de argint. Din 2009 încoace, la acest aparat dinamovistul a obţinut un titlu continental (2012), un loc 2 (2009) şi un loc 3 (2010), iar în 2011 a fost pe 4. De asemenea, acum patru ani Koczi a obţinut argintul la Mondialele de la Londra.

Prima reacție a Anamariei Prodan, după ce Laurențiu Reghecampf a anunțat că divorțează
PARTENERI - GSP.RO
Prima reacție a Anamariei Prodan, după ce Laurențiu Reghecampf a anunțat că divorțează
Ce s-a întâmplat, de fapt, la nunta de cristal a Anamariei Prodan cu Laurențiu Reghecampf. Chiar ea a mărturisit
Playtech.ro
Ce s-a întâmplat, de fapt, la nunta de cristal a Anamariei Prodan cu Laurențiu Reghecampf. Chiar ea a mărturisit
Soțul tinerei Caroline Crouch, adus la tribunal în vestă antiglonț și înconjurat de polițiști înarmați, după ce a mărturisit crima
Observatornews.ro
Soțul tinerei Caroline Crouch, adus la tribunal în vestă antiglonț și înconjurat de polițiști înarmați, după ce a mărturisit crima
Horoscop 19 iunie 2021. Săgetătorii au nevoie de echilibru, de răbdare și de toleranță în familie
HOROSCOP
Horoscop 19 iunie 2021. Săgetătorii au nevoie de echilibru, de răbdare și de toleranță în familie
Reacția UEFA după ce Cristiano Ronaldo și alți fotbaliști au luat sticlele de pe masă. Ce se va întâmpla cu jucătorii care vor repeta acest gest
Știrileprotv.ro
Reacția UEFA după ce Cristiano Ronaldo și alți fotbaliști au luat sticlele de pe masă. Ce se va întâmpla cu jucătorii care vor repeta acest gest
Inventatorul vaccinului anti-COVID a murit în condiţii misterioase! Descoperire despre vaccin
Telekomsport
Inventatorul vaccinului anti-COVID a murit în condiţii misterioase! Descoperire despre vaccin
Sărbătorește încrederea în tine și respectul pentru mediu cu noua colecție sustenabilă de costume de baie H&M (PUBLICITATE)
PUBLICITATE
Sărbătorește încrederea în tine și respectul pentru mediu cu noua colecție sustenabilă de costume de baie H&M (PUBLICITATE)