Dupa Jocurile Olimpice de la Barcelona, din 1992, fosta medaliata cu argint Cristina Bontas-Tantaru a decis sa plece in Italia.
Invitatia pe care a primit-o ulterior din Canada, de a participa la un banchet organizat la un club de gimnastica, a tentat-o destul de mult. “Asa am ajuns peste Ocean. Mi-a placut mai mult in Canada. Clubul care m-a invitat mi-a facut contract de munca si asa ca am ramas ca antrenoare”, povesteste cea care detine acum, in Hamilton, unul din cele mai renumite cluburi de gimnastica.
World Class Gymnastics e condus atat de Cristina, dar si de sotul ei, Gabriel. Cei peste 370 de copii canadieni beneficiaza de cele mai bune conditii de pregatire. “Cel mai greu a fost atunci cand a trebuit sa ne decidem sa nu mai lucram ca angajati si sa luam totul pe cont propriu”, spune Gabriel Tantaru. Cu toate ca ea era stabilita de ani buni in Canada, Cristina si Gabi s-au cunoscut in Romania, la IEFS-ul din Bacau. “Ne-am imprietenit si apoi ne-am dat seama ca nu putem sta unul fara celalalt”, isi aminteste Gabi.
Fiica ei e sportiva
Au doi copii: Elisa si Eric. “Tot timpul si-l petrec alaturi de noi, in sala. Fetita face gimnastica de la 18 luni. Nu stiu daca va merge spre marea performanta.
„Ea va decide”, e de parere Cristina.
Fotografiile facute la CM de la Indiannapolis in 1991, unde a reusit sa obtina medalia de aur, sau cele facute in timpul JO de la Barcelona din 1992, unde a cucerit argintul cu echipa, stau marturie vie a faptului ca performantele Cristinei in gimnastica nu vor fi trecute niciodata la capitolul… si altele. “Cand ma uit la aceste imagini am senzatia ca as vrea sa intru si acum in sala”, explica ea. In Canada, Cristina si Gabi sunt foarte iubiti de comunitatea romanilor din Hamilton, dar si de canadieni. Cristina e prietena cu Celestina Popa si cu Vanda Hadarean.
Vrea s-o vada pe Milosovici
Din tara tine legatura doar cu Gina Gogean. Si-ar dori sa o intalneasca pe fosta ei colega Lavinia Milosovici. “Mi-a parut tare rau cand am auzit ca fetita ei are probleme de sanatate. Am vrut si eu sa o ajut dar nu am avut nici o adresa de-a ei”.