Vineri, echipa de gimnastică a României a avut un concurs de calificare cu multe ratări și astfel a ratat obținerea biletului la Jocurile Olimpice Tokyo 2020, scrie GSP.

După primele șase subdiviziuni de calificare Campionatelor Mondiale de la Stuttgart, România ocupa poziția a zecea. Sâmbătă, vor concura alte 12 echipe și este clar că „tricolorele” nu vor prinde un loc între primele 12, unul care le-ar fi adus biletul pentru JO 2020

Carmen Ghiciuc, Maria Holbură, Denisa Golgotă și Ioana Crișan, membrele echipei naționale a României, au încercat să obțină calificarea, dar emoțiile și multe alte elemente au făcut ca la finalul competiției, gimnastele să rămână doar cu lacrimile și supărarea.

Gimnasta Carmen Ghiciuc și antrenorul Nicolae Forminte au încercat să explice pentru federația internațională ce s-a întâmplat cu România în concursul de calificare de la CM. „A fost cum nu se putea mai rău pentru ele. Am avut impresia că mă uitam la niște fete pe care nu le cunosc. Nu credeam că pot avea un concurs atât de slab. Știu că pe umerii lor a fost o presiune enormă pentru a se califica”, a declarat Nicolae Forminte, antrenorul coordonator al lotului olimpic. 

„Am încercat tot ce am putut. Nu știu ce să mai spun, am încercat să fiu calmă și să-mi fac exercițiile ca la antrenamente. A fost greu pentru că am simțit presiunea. Oamenii așteptau foarte mult de la noi”, a explicat și Carmen Ghiciuc, 18 ani.

Forminte a reafirmat faptul că de la anul echipa României va arăta altfel, bazându-se pe fetele de la Deva, care vor deveni senioare în 2020, printre ele Silviana Sfiringu, Ioana Stănciulescu sau Antonia Duță. „Sunt sigur că la Campionatele Europene de la anul vom fi pe podium și vom încerca să formăm o echipă pentru JO de la Paris, din 2024”, a încheiat tehnicianul în vârstă de 62 de ani. 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații