Steaua a castigat lejer partida din exil, de la Craiova, cu FC Arges. Pentru ca a intampinat o rezistenta sumara din partea pitestenilor, dar si pentru ca l-a avut in echipa pe brazilianul Elton. Oli i-a acordat libertate totala. Si noua achizitie a Stelei a profitat la maximum. Singurul jucator sustinut de fanii aflati in razboi cu echipa, Elton a aratat ca stie fotbal.


A facut opt driblinguri – de cand n-am mai vazut la Steaua un dribling! – a pasat cu calcaiul si a demonstrat o viteza uluitoare. Vorba lui Olaroiu: “Ca sa-l faultezi pe Elton, mai intai trebuie sa-l prinzi din urma!”.

Sud-americanul de 1,58 metri inaltime zice ca poate mai mult. “Nu am jucat extraordinar, dar e bine. Sunt foarte fericit si le multumesc lui Meme si Oli pentru ca mi-au dat incredere.”

Elton a continuat: “Ma bucur ca am debutat cu gol, e important ca a iesit bine”, dupa care a plusat: “Abia astept meciurile cu Rapid si Dinamo, pentru ca am inteles ca sunt cele mai importante si se aseamana cu derby-urile din Brazilia”. Despre stilul de joc al Stelei, Elton a spus: “Pentru mine a fost foarte ciudat. În Brazilia avem un alt stil de joc, iar fotbalistii nu joaca din prima, sunt mult mai tehnici. Ceea ce m-a bucurat cel mai mult a fost faptul ca la vestiare am fost felicitat si luat in brate de colegi. Asa ceva nu se intampla in Brazilia”.


„E usor ca un sac de arpagic”

Dupa meci, un suporter masiv al Universitatii l-a luat in brate pe micutul mijlocas si l-a carat la autocarul echipei: “E usor ca un sac de arpagic”, a marturisit acesta.



Patronul Craiovei, Adrian Mititelu, omul care a fost gazda lui Gigi Becali la acest meci, a fost ironic la final: “Este un jucator bun, dar este la 50% din Wobay (n.r. – atacantul Universitatii). Adica doi Eltoni fac un Wobay”.

Becali vrea 150 de puncte


Daca managerul Mihai Stoica a declarat ca nici nu mai stia sa se bucure, de cand nu mai batuse Steaua, patronul Gigi Becali era in culmea fericirii. “Sunt un bun psiholog sau nu sunt? O sa vedeti numai victorii de acum inainte”.


„Olaroiu e cel mai mare antrenor”


„Elton a jucat extraordinar. Steaua a dat cea mai mare lovitura cu transferul asta. Olaroiu e cel mai mare antrenor, nu era in pericol. Nu va pot spune ce am vorbit cu jucatorii, pentru ca sunt metodele mele psihologice si mi le fura altii. Normal ca trag linie dupa trei etape, dar asta nu inseamna ca pleaca Olaroiu. Vreau 150 de puncte in urmatoarele etape”. Totusi Becali a facut si un anunt pentru jucatori: “Primele raman blocate pana la final. Le voi da doar daca vor prinde locul doi”. Înainte de meci, Becali a fost plimbat de Mititelu cu masina. La un moment dat, cand se stransese puhoi de lume in jurul Mercedesului, Gigi a scos capul prin trapa si a urlat din toti rarunchii: “Becali, presedinte!”.


Steaua 2:0 FC Arges


Andrey 6
Nicolita 6
M. Radoi 6
D. Goian 6
Nesu 6
Paraschiv 6,5
Lovin 6
Bostina 6
Elton 7
V. Iacob 6
V. Badea 6,5
Antrenor: Cosmin Olaroiu
Schimbari: Elton (60 Cristocea 6); V. Iacob (67 Ochirosii 6); Bostina (87 S. Stancu).


Hotoboc 5
M. Stan 5
Ad. G. Iordache 5
Milosevic 5
Tames 4
I. Badea 4
Cr. Tanasa 5
Prepelita 5
Cruceru 5
Nastasie 5
D. Mitrovic 4


Antrenor: Dorinel Munteanu
Schimbari: Mitrovic (46 C. Tanasa 6); I. Badea (55 Ad. Iordache 5); Prepelita (70 Baltoi 5).


Au arbitrat: Robert Dumitru (Brasov) 6,5 – Catalin Savu (Galati) 6,5; Gheorghe Negoita (Braila) 6,5.


Au marcat: V. Badea (48), Elton (54).


 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.