Delegatia „cocosilor” soseste azi in Romania. Ieri, antrenorul Luis Fernandez a declarat, pentru „Le Parisien”, ca „formatia National aduce putin cu Ujpest Dosza, pe care am eliminat-o in faza pre-cedenta. Bucurestenii sunt tehnici, dar si puternici, insa daca le destabilizezi putin jocul, s-au pierdut. Oricum, au eliminat pe Heerenveen, o buna formatie…”. Pentru a evita orice supriza, Fernandez a urmarit jocul „bancarilor” pe cateva casete video. „Nu-i vom subestima”, a decretat tehnicianul, care si-a adus aminte de dificultatile pe care le-a avut anul trecut, cu Rapid (0-0, 1-0), in primul tur al Cupei UEFA.
„Ronaldinho e putin obosit, ceea ce e normal. Va incepe meciul pe banca”, a marturisit Fernandez. De asemenea, golgeterul argentinian Cardetti, prezent in formula de start in toate intalnirile sezonului, cu exceptia celei cu Ujpest si fundasul Heinze, conationalul sau, care are de duminica o fetita, Paola, vor fi menajati. In aceste conditii, mijlocasul Andre Luiz, atacantul Aloisio, ambii brazilieni, ambii reveniti dupa accidentari, tanarul nigerian Ogbeche si Benachour, sau chiar Teixeira, ar putea fi titulari. Una peste alta, Paulo Cesar si Domi, indisponibili, raman acasa.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.