Invingatoare in primele doua partide din grupa E a Ligii Campionilor la handbal masculin, HCM Constanta va da azi, in fata echipei germane THW Kiel, examenul maturitatii in Liga Campionilor.
Partida, care incepe la ora 20.15 si va fi transmisa in direct la TV Sport, e de fapt derby-ul grupei, ambele formatii acumuland maximum de punct. Fara doua piese de baza in teren (interii Adzici si Milinovici) si cu alti 3 jucatori ce se resimt dupa derby-ul cu Steaua (Toma, Stavrositu si Timofte), campionii Romaniei sunt gata sa afle exact unde se afla. “Sun-tem pregatiti sa dam un raspuns celor de la Kiel si sa vedem daca putem face fata acestei puternice echipe. Noi incercam sa obtinem un rezultat bun, au si ei doua maini, doua picioare, incercam sa le pregatim surprize, asa cum si ei vor recurge la sicane”, a precizat antrenorul principal Lucian Rasnita. Acesta nu a divulgat insa tactica pe care o vor adopta: ”Doar n-o sa inventam pasa cu varful nasului si sutul cu urechile”, a glumit Rasnita.
Pentru ca elevii sai au avut parte de un ritm infernal in campionat si Liga Campionilor, s-a renuntat la intrarea in cantonament: “Antrenorul nu e nici jandarm, nici bodyguard. I-am lasat liberi, pentru ca HCM are jucatori cuminti si deosebiti”. O alta cerinta pe care tehnicianul a im-pus-o contingentului sarb (Dragicevici, Adzici, Milinovici, Smigici, Kazici) este invatarea rapida a limbii romane. Astfel, pi-votul Dragicevici, intr-o romana impresionanta, le-a spus jurnalistilor ca el si coechipierii vor muri azi pe teren: “Pentru a compensa lipsa celor doua piese de baza trebuie sa dam fiecare dintre noi 110% din ce putem. Invitam lumea la sala, vrem sa le oferim un spectacol agreabil”.