Gruparea AC Fiorentina, unde este legitimat atacantul Adrian Mutu, insista pentru transferul capitanului stelist Mirel Radoi si, potrivit portalului violanews.com, fostul jucator al formatiei italiene si al “ros-albastrilor”, Marius Lacatus, ar putea fi o piesa “esentiala” in realizarea tranzactiei.
“Fostul „viola” Lacatus ar fi o „piesa” esentiala in achizitionarea fundasului central de la Steaua, Mirel Radoi (26 de ani), pe care Fiorentina il urmareste cu mare atentie. De Radoi s-a mai vorbit, insa in ultimele ore de mercato insistenta clubului „viola” se pare ca a crescut”, scrie violanews.com. Marius Lacatus a ocupat, in perioada 12 octombrie 2005 – 2 mai 2006, functia de presedinte executiv al FC Steaua, club la care si-a petrecut cea mai mare parte a carierei si sub culorile caruia a castigat 10 titluri de campion al Romaniei si sapte editii ale Cupei Romaniei, iar la inceputul sezonului 2006/2007 a fost numit antrenor principal la UTA Arad.
Laca: „Face fata la orice echipa din lume”
Laca a negat ieri ca ar fi discutat cu vreun oficial italian despre Radoi, dar ca el crede ca “Mirel ar face fata cu brio la orice echipa de pe planeta”.
Totusi, sursa citata noteaza ca Fiorentina ar urma sa reia discutiile pentru transferul lui Radoi dupa incheierea sezonului, “desi cota sa este una foarte ridicata: 12 milioane de euro”.
Potrivit presei italiene, de serviciile lui Radoi ar fi interesata si Lazio Roma. Capitanul stelist s-a mai aflat in atentia unor cluburi europene, printre care Portsmouth, Zenit Sankt Petersburg, US Palermo sau Real Madrid.
De asemenea, Becali a spus in ianuarie 2006 ca a refuzat o oferta de sase milioane de euro de la o grupare germana.