Libertatea: Andrei, lucrurile revin la normal?
Andrei Penescu: Uşor, uşor, da, trebuie să revină la normal. A trecut prea puţin timp de când tata a fost eliberat, dar deja lucrurile încep să se mişte. Încet-încet îi revine şi pofta de viaţă…

Care au fost primele două dorinţe, după eliberare?
Saună şi masaj. De fapt, saună, masaj şi să se odihnească. Nu reuşea să doarmă cum trebuie, din cauza condiţiilor. În România, cei care se află în arest preventiv, cum era şi cazul tatei, o duc mai rău decât cei din penitenciar, a căror vinovăţie a fost dovedită.

Câţi erau în cameră?
A stat şi cu 14 persoane. Problema nu e asta, ci faptul că nu se fac diferenţieri. De exemplu, tatăl meu a stat în cameră cu criminali. Îţi dai seama cum ne simţeam şi eu, şi mama.

Nu ai mai avut bani să achiţi maşinile luate în leasing?
Asta e o prostie. E adevărat, nu le mai avem. Mă refer la Maybach şi la Mercedes SLR, dar a fost decizia noastră.

Adică?
După arestarea tatei, am achitat leasingul timp de şase luni, câte 120.000 de euro pe lună. Pentru că nu ştiam când îi vor da drumul părintelui meu, am decis să nu le mai plătim, iar el şi le va putea lua înapoi oricând, că nu le cumpără nimeni.

Le vrea înapoi?
Încă se gândeşte. Sfatul meu a fost să îşi cumpere altele, acelea s-au învechit deja. Sunt produse între 2006 şi 2007. Mercedes-ul SLR stătea mai mult în garaj. Am plătit 25.000 de euro pentru reparaţii, pentru că l-au ros şobolanii.

Cât au costat?
Maybach-ul 650.000 de euro, iar Mercedes- ul a fost mai ieftin, doar 500.000 de euro.

Visează să relanseze PIC

Chiar dacă au trecut doar două săptămâni de când a fost eliberat, Cornel Penescu are deja o strategie de relansare a supermarketurilor PIC: “Visul tatei e să redeschidă PIC. E normal, e munca lui, a construit totul de la zero. Din fericire, toate terenurile pe care aveam magazinele sunt în proprietatea noastră şi putem să ne reapucăm de treabă”.

Istoricul scandalului

Pe 13 aprilie anul trecut, Cornel Penescu, Liviu Făcăleaţă, directorul magazinelor PIC, Gheorghe Constantin, şef al CCA în acea vreme, şi Cristi Libertatu, fostul şef al OPC Piteşti, au fost arestaţi pentru constituirea de grup infracţional. Concret, Penescu, ajutat de subalternii săi, a mituit mai multe persoane. În acelaşi dosar, alţi zece inculpaţi sunt cercetaţi în stare de libertate.

Urmărește-ne pe Google News