Portarul lui FCM Bacau a primit un ultim avertisment si a fost obligat sa achite o amenda de 5.000 $, platibili in lei, la cursul de ieri al Bancii Nationale. Initial, Prunea (foto) fusese suspendat pe o perioada de noua luni pentru declaratii calomnioase la adresa presedintelui Dumitru Dragomir, facute cu ocazia mitingului fotbalistilor din 20 decembrie 2002, chiar in sediul LPF. Mai tarziu, sanctiunea s-a micsorat pana la sase luni, pentru ca ieri aceasta sa fie stearsa complet.
Boicot impotriva formatiilor romanesti. Contactat telefonic ieri seara, dupa antrenamentul efectuat cu FCM Bacau la Slanic Moldova, Prunea a declarat: ,,Nu sunt de acord nici cu aceasta hotarare. Nu concep sa fiu amendat nici macar cu un leu, de vreme ce am dreptate. O sa contest aceasta decizie in Comitetul Executiv,,. Internationalul roman a precizat ca ,,este posibil ca persoanele din Consiliul Ligii sa se fi speriat de amploarea internationala pe care a luat-o cazul meu. Azi (n.r. ieri), FIFPRO a trimis un comunicat pe adresa Federatiei Romane de Fotbal prin care anunta ca, din vara, echipele din Europa care vor fi trase la sorti sa evolueze cu formatii romanesti in cupele continentale vor boicota aceste partide. Sa vedem cum vor mai lasa cluburile domnului Mitica Dragomir fotbalistii neplatiti!,,.