”Am avut un weekend fantastic, cu atât mai mult un weekend de curse fantastic. Sunt plăcut surprins și puțin rușinat, căci există mult talent în cei de-aici. Poate  că cei doi ani în care nu am concurat reprezintă cheia secretului,” a glumit scoțianul.

Coulthard l-a învins în primele două manșe din finala desfășurată după sistemul două-din-trei pe Pascal Wehrlein, pilotul de rezervă al echipei de F1 Mercedes.

”Eu m-am retras din activitate, așa că e încântător să câștig un nou trofeu. Cred însă că toată lumea a văzut că Pascal va fi un star în viitor. Deja a semnat pentru Mercedes în F1 și totodată câștigă curse în DTM, așa că lumea motorsportului este pe mâini bune având tinere talente ca el.”

Germanul s-a declarat încântat de evenimentul aflat la a 26-a ediție. „A fost o plăcere pentru mine să mă aflu aici și să pilotez în Cursa Campionilor. A fost foarte distractiv, dar astăzi David a fost invincibil, așa că îl felicit. Pentru primul meu an, nu e rău că am ajuns în marea finală. De-a lungul weekend-ului mi-am îmbunătățit ritmul și poate mă voi întoarce anul viitor și vedem ce va fi,” a spus Wehrlein.

În Cupa Națiunilor, competiție desfășurată cu o zi înainte, Echipa Nordică compusă din multiplul campion al Cursei de 24h de la Le Mans, Tom Kristensen, și actualul campion Rallycross, Petter Solberg, s-a impus în fața cuplului format din Coulthard și pilotul de teste al Williams F1, Susie Wolff.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.