Florea, medaliatul cu bronz de la Atena la 200 m spate, şi vicecampionul olimpic de la Beijing la 100 m fluture, Milorad Cavici, au un manager comun, italianul Andrea Mina. De aceea, cei doi au ajuns împreună în insula Creta. Pe lângă sutele de lungimi de bazin înotate la Heraklion, parte a pregătirii pentru Campionatul Mondial din Italia, Florea şi sârbul Cavici au prins o după-amiază liberă în care au făcut plajă în regiunea Chania, ce aparţine tot de Creta.
Au făcut plajăla Chania
“Ca să ajungem de la Heraklion la Chania, am trecut prin nişte hârtoape, de ne‑am rupt maşina. De obicei, există vapoare, dar în perioada în care ne-am dus noi, nu circulau. Însă plaja e de vis, eram numai noi, nebunii”, a povestit Florea, care nu putea rata ocazia de a înota şi în mare. La Mondialele de la Roma, ultima mare competiţie din cariera celui poreclit “Căpitanul”, accentul se pune pe proba de 50 m spate, noua lui specialitate.
Pasiune comună:pescuitul
Florea şi Cavici s-au înţeles de minune în timpul şederii în Creta, mai ales că au descoperit că au o pasiune comună, pescuitul. Sârbul e nimeni altul decât cel care a fost la doar o sutime de secundă de a-i întrerupe marşul celebrului Michael Phelps spre cele opt medalii olimpice de aur, la Beijing, în finala la 100 m fluture. Despre Cavici se spune că are o relaţie cu Ivana Djerisilo, voleibalista de la Metal Galaţi.
Micuţul Tudor ştie deja să înoate
“Căpitanul” e mândru nevoie mare de urmaşul său, Tudor, de un an şi şapte luni: “Creşte şi face numai năzbâtii. A început să vorbească, înţelege tot. Prima dată a zis «tata», cu toate că eu am fost plecat des prin cantonamente, pe la concursuri şi s-a ocupat mai mult soţia de el”.
Răzvan i-a insuflat deja pasiunea pentru sport, învăţându-l de pe acum să înoate.