Cătălin Moroșanu, Raul Cătinaș, Bogdan Stoica și Ion Pascu sunt românii care vor lupta pe 12 decembrie, la Torino, în meciurile cap de afiș ale galei speciale Superkombat de la Pala Alpitour, cea mai mare sală din Italia, unde sunt așteptați peste 7.000 de spectatori.

În total, vor avea loc 10 mecuri, dintre care 6 pe reguli K-1 și alte patru pe MMA. Dacă Moroșanu îl va înfrunta pe colosul american Maurice Jackson (2,06 metri și 125 de kilograme), un specialist în luptele din cușcă, în schimb, „Băiatul rău” Bogdan Stoica va da piept cu durul spaniol Damian Garcia, dublu campion european și un veteran al circuitului K-1.

În confruntările principale pe reguli de MMA, Cătinaș își va face debutul cu această ocazie pe acest sistem, iar adversar îi va fi Janusz Dylewski, un veteran al artelor marțiale mixte din Polonia, în timp ce Ion Pascu, în prezent cel mai bine cotat luptător român de MMA, va da piept cu grecul Leonardo Sinis, neînvins la profesioniști.

„E un nou început pentru mine, pe MMA mă pregătesc de aproape două luni, sunt nerăbdător să intru în ring”, a spus Cătinaș, care se antrenează alături de starul UFC, Alexander Gustafsson, pentru confruntarea de la Torino.

În ring vor mai urca Amansio Paraschiv, Alexandru Negrea, Cristiana Stancu, Lucian Danilencu și Bogdan Năstase, ciobanul din Coarnele Caprei care a făcut senzație în acest an cu evoluțiile sale spectaculoase.

Investigație. Lacunele din declarația de interese a unui secretar de stat: firma soției primește bani de la fondul de stat unde el este membru în consiliul de administrație
Recomandări
Investigație. Lacunele din declarația de interese a unui secretar de stat: firma soției primește bani de la fondul de stat unde el este membru în consiliul de administrație

„Cu siguranță va fi cel mai spectaculos eveniment al anului, iar pe lângă românii din Torino, sunt așteptați fani din toată Italia și chiar din țările vecine. Tocmai de aceea, 2.000 de bilete le vom păstra pentru ziua galei, special pentru cei care vin din afara orașului”, a declarat promotorul Eduard Irimia.

Tichetele se găsesc în toate magazinele românești, dar și site-urile piemonteticket.it și ticketone.it, în timp ce gala va putea fi urmărită în direct, în România, sâmbătă, 12 decembrie, de la ora 20,00, pe Sport.ro.

Programul complet al galei Superkombat Ediție Specială Torino:
1. Super Fight – Categoria ușoară (-66 kg)/ reguli MMA
Maja Britvic (Croația) vs Cristiana Stancu (România)

2. Super Fight – Categoria mijlocie (-71 kg)/ reguli K-1
Joris Bodoignet (Franța) vs Amansio Paraschiv (România)

3. Super Fight – Categoria semigrea (-81 kg)/ reguli K-1
Tudor Turcan (Rep. Moldova) vs Bogdan Năstase (România)

4. Super Fight – Categoria super cruiser (-95 kg)/ Reguli K-1
Bilel Messaoudi (Franța) vs Lucian Danilencu (România)

5. Super Fight – Categoria semigrea plus (-86 kg)/ Reguli K-1
Imanol Rodriguez (Spania) vs Alexandru Negrea (România)

6. Super Fight – Categoria semigrea plus (-84 kg)/ Reguli MMA
Robert Bryczek (Polonia) vs Alexander Bergmann (Suedia)

Putin spune că Rusia nu va ataca NATO, dar va doborî avioanele F-16 date Ucrainei: Dacă sunt utilizate din țări terțe, devin ținte legitime
Recomandări
Putin spune că Rusia nu va ataca NATO, dar va doborî avioanele F-16 date Ucrainei: Dacă sunt utilizate din țări terțe, devin ținte legitime

7. Super Fight – Categoria semigrea plus (-84 kg)/ Reguli MMA
Leonardo Sinis (Grecia) vs Ion Pascu (România)

8. Super Fight – Categoria cruiser (-92 kg)/ Reguli K-1
Damian Garcia (Spania) vs Bogdan Stoica (România)

9. Super Fight – Categoria grea (+96 kg)/ Reguli MMA
Janusz Dylewski (Polonia) vs Raul Cătinaș (România)

10. Super Fight – Categoria grea (+96 kg)/ Reguli K-1
Maurice Jackson (SUA) vs Cătălin Moroșanu (România)

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Leguma din piețe care a ajuns să coste dublu față de carne. Prețurile i-au enervat pe români
FANATIK.RO
Leguma din piețe care a ajuns să coste dublu față de carne. Prețurile i-au enervat pe români
Wow! Cum arată Loredana Groza, în realitate. Anca Țurcașiu a postat o fotografie cu ea, fără niciun filtru
Viva.ro
Wow! Cum arată Loredana Groza, în realitate. Anca Țurcașiu a postat o fotografie cu ea, fără niciun filtru
Mesajul Regelui Charles după ce nora sa, Kate Middleton, a anunțat că are cancer. Sunt trei cazuri de cancer la Casa Regală
Libertateapentrufemei.ro
Mesajul Regelui Charles după ce nora sa, Kate Middleton, a anunțat că are cancer. Sunt trei cazuri de cancer la Casa Regală
Șoc în tenis: Novak Djokovic s-a despărțit de omul alături de care a luat jumătate dintre Grand Slam-uri. Ce mesaj a avut sârbul
GSP.RO
Șoc în tenis: Novak Djokovic s-a despărțit de omul alături de care a luat jumătate dintre Grand Slam-uri. Ce mesaj a avut sârbul
Patru zodii cu noroc în dragoste în luna aprilie. Cupidon e de partea lor
FANATIK.RO
Patru zodii cu noroc în dragoste în luna aprilie. Cupidon e de partea lor
Cât câștigă un muncitor străin în România. „Țara asta este bună, dar unii oameni îmi adresează cuvinte urâte”
Știrileprotv.ro
Cât câștigă un muncitor străin în România. „Țara asta este bună, dar unii oameni îmi adresează cuvinte urâte”
Ce s-a aflat despre Liviu Moroiu de la 'Chefi la cuțite'. Bucătarul a refuzat cuțitul de aur de la chef Ștefan Popescu!
Unica.ro
Ce s-a aflat despre Liviu Moroiu de la 'Chefi la cuțite'. Bucătarul a refuzat cuțitul de aur de la chef Ștefan Popescu!
Acuzat că a uitat limba română, Răducioiu spune adevărul din spatele episodului bizar: "Evident că lumea a rămas şocată. Nu am vrut să jignesc" | EXCLUSIV
Orangesport.ro
Acuzat că a uitat limba română, Răducioiu spune adevărul din spatele episodului bizar: "Evident că lumea a rămas şocată. Nu am vrut să jignesc" | EXCLUSIV
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul. "Ne pare rău şi de el, şi de fata aceea mai rău ne pare"
Observatornews.ro
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul. "Ne pare rău şi de el, şi de fata aceea mai rău ne pare"
Horoscop 29 martie 2024. Săgetătorii au nevoie de o foarte bună organizare, în care interesele lor să fie pe primul loc, dar nu interesele imediate
HOROSCOP
Horoscop 29 martie 2024. Săgetătorii au nevoie de o foarte bună organizare, în care interesele lor să fie pe primul loc, dar nu interesele imediate
RECOMANDĂRI