După succesul de la Madrid, acolo unde peste 5.000 de români i-au încurajat pe sportivii tricolori, circuitul Superkombat programează, pentru al șaselea an consecutiv, o gală la malul mării.

Vom avea multe surprize pentru acest eveniment, dar le vom anunța pe rând. Ce putem spune acum, în premieră, este că pe lângă televiziunea americană CBS Sports Network, Constanța și Mamaia vor fi promovate și în America de Sud, dar și China, grație ultimelor contracte semnate cu televiziunile în această perioadă. Deși inițial luasem în calcul să organizăm această gală în iulie, chinezii s-au mișcat un pic mai repede și prima va fi, în parteneriat, la Shenzen, iar apoi vom veni la Constanța”, a declarat președintele Superkombat, Eduard Irimia, în cadrul unei întâlniri organizate la Primăria Constanța.

În cadrul întâlnirii, viceprimarul Constanței Costin Răsăuțeanu și-a exprimat susținerea pentru organizarea unor astfel de evenimente la malul mării, care ar putea promova atât Constanța, cât și stațiunea Mamaia. Ne bucurăm că un eveniment de asemenea amploare va avea loc la Constanța. Încă o dată, orașul nostru va fi pus pe harta lumii și, cu siguranță, vom oferi tot suportul necesar”, a afirmat și viceprimarul Constanței, Costin Răsăuțeanu.
Gală Superkombat, în luna august la Constanța. “Va fi un eveniment major!”

Noul președinte al Asociației Litoral Delta Dunării, Cristian Bărhălescu, s-a declarat încântat de faptul că litoralul românesc va beneficia de o expunere mediatică la nivel mondial. „Ne bucurăm că sute de milioane din întreaga lume vor putea urmări o gală atât de mare în direct de la Constanța și putem promova litoralul românesc cu această ocazie”, a declarat oficialul.

O agenție de publicitate din anturajul PNL, în spatele unor campanii sponsorizate pe Facebook contra Emiliei Șercan. Atacurile, după dezvăluirile despre plagiatul lui Bode
Recomandări
O agenție de publicitate din anturajul PNL, în spatele unor campanii sponsorizate pe Facebook contra Emiliei Șercan. Atacurile, după dezvăluirile despre plagiatul lui Bode

Promotorul Eduard Irimia a precizat că în perioada imediat următoare vor fi anunțate și numele luptătorilor care vor urca în ring. „Nu vor lipsi cel mai bine cotați luptători români, printre care și constănțenii Alex Filip și Eduard Chelariu”, a conchis acesta.

„Este un şoc.” Pițurcă l-a sunat pe Dragomir înainte să fie reținut de DNA. Ce i-a mărturisit
GSP.RO
„Este un şoc.” Pițurcă l-a sunat pe Dragomir înainte să fie reținut de DNA. Ce i-a mărturisit
Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Momente tulburătoare la DNA! Pițurcă a izbucnit în plâns! I s-a făcut rău și a avut nevoie de ajutor
Playtech.ro
Momente tulburătoare la DNA! Pițurcă a izbucnit în plâns! I s-a făcut rău și a avut nevoie de ajutor
Dan Alexa rupe tăcerea, la 4 ani de la pumnul încasat de la Anamaria Prodan: 'M-a afectat foarte mult'
Viva.ro
Dan Alexa rupe tăcerea, la 4 ani de la pumnul încasat de la Anamaria Prodan: 'M-a afectat foarte mult'
Începe "epoca de aur" pentru un loc din România. Investiţii uriaşe şi mii de locuri de muncă noi
Observatornews.ro
Începe "epoca de aur" pentru un loc din România. Investiţii uriaşe şi mii de locuri de muncă noi
Animație grafică. Cum s-a produs accidentul provocat de “gheața neagră”. Marius a murit după ce a sărit în gol zeci de metri
Știrileprotv.ro
Animație grafică. Cum s-a produs accidentul provocat de “gheața neagră”. Marius a murit după ce a sărit în gol zeci de metri
Schimbări majore pentru 4 zodii. Februarie e luna în care o vor lua de la zero
FANATIK.RO
Schimbări majore pentru 4 zodii. Februarie e luna în care o vor lua de la zero
Ministrul de Interne al Austriei a fost la Bucureşti şi a rămas perplex: ”Aşa ceva el n-a mai văzut în Europa”. Ce l-a uimit
Orangesport.ro
Ministrul de Interne al Austriei a fost la Bucureşti şi a rămas perplex: ”Aşa ceva el n-a mai văzut în Europa”. Ce l-a uimit
Horoscop 1 februarie 2023. Fecioarele au nevoie de o mai bună organizare, de scopuri clare și de o minte limpede
HOROSCOP
Horoscop 1 februarie 2023. Fecioarele au nevoie de o mai bună organizare, de scopuri clare și de o minte limpede
Noile creații Nespresso în ediție limitată
PUBLICITATE
Noile creații Nespresso în ediție limitată