Oltchim Râmnicu Vâlcea nu a reuşit să se impună în faţa norvegiencelor de la Larvik. După un început mai slab, elevele lui Peter Kovacs au avut un final de repriză fulminant şi au terminat în avantaj, 18-17, recuperând un deficit de patru goluri (12-16 în minutul 25).
Scandinavele au revenit mult mai bine de la cabine şi, profitând de lipsa de clarviziune a jucătoarelor noastre pe faza ofensivă, s-au distanţat şi la opt goluri (30-22 în minutul 47). Până la final, vâlcencele au reuşit să se mai apropie de campioana Norvegiei, însă victoria lui Larvik nu a fost nici un moment pusă sub semnul întrebării, scorul final fiind 34-31.
“Galacticele” au fost ajutate însă de celălalt rezultat din grupă, franţuzoaicele de la Toulon câştigând surprinzător pe terenul danezelor de la Randers, 29-25. După această nouă înfrângere în Liga Campionilor, scaunul antrenorului Peter Kovacs se clatină serios, Radu Voina având şanse mari să se întoarcă la Vâlcea.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă / FOTO
Viva.ro
Erau de nedespărțit, dar acum s-a aflat de ce Denisa Tănase s-a distanțat de sora ei, Raluca. Totul a pornit de la un fost iubit și mulți au rămas fără cuvinte când au auzit ce s-a întâmplat între ele: „N-am acuzat-o nicio secundă..."
Libertateapentrufemei.ro
Povestea căsniciei lui Mircea Diaconu cu Diana Lupescu: „Prima dată ne-am ținut de mână după ce ne-am căsătorit”
FANATIK.RO
Mesajul astrelor pentru zodii, duminică, 15 decembrie 2024. Scorpionii vor întâlni oportunități profesionale importante
Elle.ro
EXCLUSIV: Ana Ularu, despre cel mai nou serial Netflix în care joacă. Ce rol are actrița în Subteran: "Mă inspiră curajul personajului meu"
Unica.ro
Cristela Georgescu, dezbrăcată în zăpadă! Imaginile cu soția lui Călin Georgescu au devenit virale pe internet / FOTO
Observatornews.ro
Pericolul ascuns din uleiul de gătit. Ce arată un nou studiu
HOROSCOP
Horoscop 15 decembrie 2024. Capricornii au acces la propria intuiție, pot distinge cu mai multă ușurință și vor face alegeri mai înțelepte