„Demisia! Demisia!” a fost, miercuri noaptea, lozinca preferata a suporterilor Galatei, insa decizia finala ii apartine presedintelui Ozhan Canaydin. Iubit peste masura de fani, Gica Hagi asteapta la cotitura un semn al baskanului pentru substituirea lui Fatih. Pana una-alta, Terim, aflat la cea mai severa infrangere din cariera, si-a asumat toata responsabilitatea: „Nu se mai poate spune nimic dupa o astfel de infrangere. Eu sunt singurul vinovat si sunt gata sa platesc pentru asta. Voi accepta cu respect orice masura pe care responsabilii clubului o vor lua. Eu sunt cel care trebuie sa fie pedepsit”.
Dupa terminarea meciului, un alt grup de 500 de suporteri, care a asteptat sosirea autocarului echipei Galatasaray la baza „Metin Oktay” din Florya, a cerut si demisia presedintelui clubului, Ozhan Canaydin. Sustinatorii „Cim-Bom” au aprins torte pe care le-au aruncat in incinta bazei sportive.
Bataie cu pietre intre suporteri
Suporterii ambelor formatii au distrus zidurile stadionului si au inceput sa se loveasca reciproc cu pietre, conflictul durand o jumatate de ora. In urma acestor incidente, politia a decis ca sustinatorii Galatei sa fie scosi in afara stadionului. Ei au fost urcati fortat in autocare si transportati intr-un alt cartier al orasului Istanbul, Mecidiyekoy, unde se afla stadionul „Ali Sami Yen”. Antrenorul portarilor echipei Galatasaray, Eser Ozaltindere, a fost ranit la cap cu un obiect aruncat din tribune. De asemenea, in Hasan Sas s-a aruncat cu un ou, in timp ce executa un corner, iar Fatih Terim a fost lovit cu o sticla de plastic. In plus, un spectator a aruncat catre Umit Davala cu un cutit. Nervos, Davala a luat obiectul si l-a aruncat inapoi, in tribune.f