Sufocata de miza returului cu Middlesbrough, Steaua nu trebuia sa piarda sambata cu Farul pentru a-si pastra suprematia in lupta pentru titlu. Si, normal, nu a pierdut.


“Marinarii” au inceput in forta iar Pascovici, la capatul unei centrari perfecte, l-a invins pe Carlos din careul mic. Dar, stupoare, golul a fost anulat pentru un presupus fault in atac (5). Eliberati de socul unui avertisment gratuit, elevii lui Oli au pus tunurile pe poarta lui Curca. Gura de foc a fost Nicolita, marele absent al returului cu “Boro”. Lansat impecabil de fostul play-maker al Farului, Cristocea, Nicolita l-a executat sec pe Curca (48) pentru ca, zece minute mai tarziu, Dica sa faca 2-0 dupa centrarea curata a aceluiasi Nicolita.


Replicand sters, cu gandul mai mult la returul semifinalei Cupei, cu FC National, decat la punctele indispensabile Stelei, Farul a mai scos o data mingea din poarta lui Curca. Nicolita, servit ca la carte de inlocuitorul sau in Albion, Balan, a facut 3-0, la capatul unui galop de sanatate pe partea dreapta a apararii subrede a oaspetilor.


Chef. Stelistii Bostina si portarul Carlos au fost vazuti in noaptea de sambata sarbatorind victoria cu 3-0 din fata Farului in Kristal Glam Club.


Fani. Suporterii Stelei au achizitionat inca de ieri 565 de bilete la partida de joi, Middlesbrough – Steaua. Conducatorii stelisti estimeaza ca, in total, numarul sustinatorilor romani va atinge cifra de 3.000.


Sfat. Fostul dinamovist Marius Niculae a jucat, cu fosta sa echipa de club, Sporting Lisabona, impotriva lui Middlesbrough. “Eu ii sfatuiesc pe stelisti sa-si bage dopuri in urechi pe Riverside Stadium. Ca roman, ma bucur pentru performantele Stelei, dar ca dinamovist nu”, a declarat Niculae.


Transmisie. TVR 1 va transmite partida retur dintre Middlesbrough si Steaua, joi, 27 aprilie, cu incepere de la ora 21.50. TVR va transmite miercuri, 26 aprilie, la ora 21, antrenamentul oficial al Stelei de pe Riverside Stadium.


Steaua  3 : 0 Farul


Carlos 6
D. Balan 6
D. Goian 6
E. Baciu 6
Nesu 6
Nicolita 7
M. Radoi 6,5
Lovin 6
Cristocea 6,5
A. Cristea 5
N. Dica 6
Antrenor: Cosmin Olaroiu
Schimbari: M. Radoi (74 Paraschiv 6); A. Cristea (46 Oprita 6); N. Dica (66 Ogararu 6).


G. Curca 5
Farmache 5
I. Barbu 5
Schiopu 5
Pascovici 4
D. Todoran 5
Lungu 5
Senin 5
L. Florea 5
L. Mihai 5
Gurita 5
Antrenor: Momcilo Vukotic
Schimbari: Pascovici (61 Voiculet 5,5); L. Mihai (73 T. Moldovan 5,5); Gurita (79 Apostu).


Arbitri: Robert Dumitru (Brasov) 6,5 – Ionel Popa (Pascani) 7, Octavian Sovre (Oradea) 7.


Au marcat: Nicolita (48,78); Dica (58).

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.