Niciodata la Constanta sportul nu a produs atata bucurie ca ieri dimineata, atunci cand echipa masculina de handbal s-a calificat in semifinalele Cupei Cupelor, a doua ca valoare dintre competitiile continentale.


Considerati principali favoriti la promovarea in penultimul act dupa victoria cu 35-31 obtinuta in Danemarca, romanii au defilat in retur. Ei au invins pe Skjern cu 35-28 (17-12) si au obtinut astfel cea mai valoroasa performanta internationala din toate timpurile pentru sportul de echipa din orasul de la malul marii. Cei mai buni jucatori ai unui meci pe care romanii l-au controlat de la un capat la celalalt au fost Stavrositu si Dragicevici, ambii marcatori a cate sapte goluri. Ei au fost secondati cu brio de internationalii romani Florin Nicolae si Sandu Iacob, care si-au trecut in cont cate patru reusite.


La finalul partidei, antrenorul romanilor, Aihan Omer, a anuntat ca noul obiectiv al formatiei sale este cucerirea trofeului pus in joc. “E bine ca ne-am temut de acest retur. Daca nu ne-am fi luat toate masurile de precautie ar fi putut sa apara greselile. Este o performanta deosebita atat pentru handbalul constantean, cat si pentru cel romanesc. Avem o echipa omogena si cred ca putem juca mai bine. Vrem sa castigam Cupa”, a afirmat Omer, care a adaugat ca ii este indiferent numele viitorului adversar.


Optimismul gazdelor a fost temperat insa de tehnicianul nordicilor, Aron Kristjansson, care, desi i-a felicitat pe romani pentru victorie, a declarat franc ca nu crede ca romanii nu au forta de a castiga Cupa Cupelor. “Chiar daca este o echipa foarte buna, care si-a dovedit superioritatea si in meciul de astazi, nu cred ca HCM Constanta poate castiga Cupa Cupelor. Nu trebuie uitat faptul ca in competitie sunt echipe mult mai puternice, ca Nordhorn si Valladolid”, a spus Kristjansson.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.