Obișnuit cu victoriile din vremea în care era jucător – a fost căpitan al singurei echipe de rugby a României care a câștigat în deplasare (12-6), cu Franța, în 1990, la Auch -, Haralambie Dumitraș așteaptă ca și naționala de astăzi să atingă nivelul de atunci. Mai cu seamă că la Cupa Mondială de la toamnă, pe stadionul Olimpic din Londra, ”stejarii” îi vor înfrunta pe ”cocoși”. Până atunci, însă, Harry s-a bucurat pentru victoria obținută la Lisabona. ”Întotdeauna primul meci este greu. Așa a fost și cel din Portugalia, la debutul nostru în ediția 2014/2016 a Campionatului European. Am jucat bine până la pauză, iar apoi, deși am fost dominați, n-am primit punct. Ba chiar am și mai marcat. Cum ai spus și tu, marile echipe se comportă așa”.

Aflat la Cluj, orașul ce va găzdui meciul României cu Spania, sâmbătă, de la ora 15.00 (TVR1), Dumitraș este încrezător deși știe că disputa nu va fi deloc ușoară, mai ales că ibericii au învins într-o manieră categorică (43-20) Rusia, săptămâna trecută. ”Au unsprezece jucători străini. Au marcat șapte încercări. Nu va fi deloc simplu. Știu însă că băieții sunt mobilizați, dornici de a dovedi că știu rugby și că pot apăra culorile României. Meciurile din acest an din CE sunt cu atât mai importante cu cât prin ele pregătim participarea la Cupa Mondială. Sunt convins că România va rămâne un pol de putere în rugby-ul mondial, în estul Europei, alături de Georgia”.

Salută revenirea lui Dănuț Dumbravă

Harry s-a abținut să vorbească despre formula de echipă pe care o va folosi România în meciul cu Spania, subliniind că aceasta este atribuția staff-ului tehnic. A salutat, însă, revenirea lui Dănuț Dumbravă, care, în condițiile în care Florin Vlaicu este accidentat, a acceptat să dea o mână de ajutor deși stelistul este în retragere, fiind cooptat în staff-ul tehnic al grupării din Ghencea și a fost desemnat recent antrenor al naționalei de rugby în 7.

De 34 de ani, soția îi este principal susținător

De ziua lui, Harry Dumitraș a ținut să-i mulțumească soției sale, Mariana, cu care este căsătorit de 34 de ani. ”Ne-am cunoscut prin intermediul muncii, pe când eram la Suceava. A fost o poveste de dragoste care rezistă în ciuda trecerii anilor. Ea a făcut handbal și m-a înțeles întotdeauna. Era principalul meu susținător când veneam acasă, după meciuri. Mi-a dăruit doi copii, iar ei sunt cea mai mare realizare a noastră. S-a ocupat de educația lor. Acum avem și nepoți”, ne-a declarat șeful FR de Rugby.
31 de meciuri au jucat echipele de rugby ale României și Spaniei, din 1958 încoace. ”Stejarii” au câștigat 29 de dispute, pierzând doar în 1992 (0-6) și în 2012 (12-13)

CE 2015/2016

Etapa a 2-a (sâmbătă, 14 februarie)

România – Spania

Georgia – Portugalia

Germania – Rusia

Clasament

1. Georgia 1 1 0 0 64-8 5p (1pb)

2. România 1 1 0 0 37-10 5p (1pb)

3. Spania 1 1 0 0 43-20 5p (1pb)

4. Rusia 1 0 0 1 20-43 0p

5. Portugalia 1 0 0 1 10-37 0p

6. Germania 1 0 0 1 8-64 0p

Prima reacție a Anamariei Prodan, după ce Laurențiu Reghecampf a anunțat că divorțează
PARTENERI - GSP.RO
Prima reacție a Anamariei Prodan, după ce Laurențiu Reghecampf a anunțat că divorțează
Ce s-a întâmplat, de fapt, la nunta de cristal a Anamariei Prodan cu Laurențiu Reghecampf. Chiar ea a mărturisit
Playtech.ro
Ce s-a întâmplat, de fapt, la nunta de cristal a Anamariei Prodan cu Laurențiu Reghecampf. Chiar ea a mărturisit
Soțul tinerei Caroline Crouch, adus la tribunal în vestă antiglonț și înconjurat de polițiști înarmați, după ce a mărturisit crima
Observatornews.ro
Soțul tinerei Caroline Crouch, adus la tribunal în vestă antiglonț și înconjurat de polițiști înarmați, după ce a mărturisit crima
Horoscop 19 iunie 2021. Săgetătorii au nevoie de echilibru, de răbdare și de toleranță în familie
HOROSCOP
Horoscop 19 iunie 2021. Săgetătorii au nevoie de echilibru, de răbdare și de toleranță în familie
Reacția UEFA după ce Cristiano Ronaldo și alți fotbaliști au luat sticlele de pe masă. Ce se va întâmpla cu jucătorii care vor repeta acest gest
Știrileprotv.ro
Reacția UEFA după ce Cristiano Ronaldo și alți fotbaliști au luat sticlele de pe masă. Ce se va întâmpla cu jucătorii care vor repeta acest gest
Inventatorul vaccinului anti-COVID a murit în condiţii misterioase! Descoperire despre vaccin
Telekomsport
Inventatorul vaccinului anti-COVID a murit în condiţii misterioase! Descoperire despre vaccin
Sărbătorește încrederea în tine și respectul pentru mediu cu noua colecție sustenabilă de costume de baie H&M (PUBLICITATE)
PUBLICITATE
Sărbătorește încrederea în tine și respectul pentru mediu cu noua colecție sustenabilă de costume de baie H&M (PUBLICITATE)