3876-118302-16sport22alina.jpg

Alina Dumitru, sportiva care a câştigat medalia de aur la Jocurile Olimpice de la Beijing, a fost nevoită să se interneze în spital, după ce a avut probleme medicale. “Am mâncat ceva ce nu mi-a priit, eu bănuiesc că a fost vorba despre o felie de tort, şi am făcut o enterocolită pe 30 decembrie”, a spus sportiva legitimată la clubul Steaua Petrom Ploieşti.

În spital, înainte şi după Revelion!

Judoka a mai adăugat: “Problemele nu au încetat, astfel că imediat după petrecerea de Revelion am fost din nou internată la spital. Acum îmi este mai bine, deşi cred că am slăbit serios. M-am uscat pentru că nu am putut consuma decât mâncare de regim. Nu îmi fac griji din cauză că am început anul în spital. Eu nu sunt atât de superstiţioasă încât să cred că voi fi urmărită tot anul de probleme de sănătate”.

3876-118303-16sport3532.jpg

După cinci luni de vacanţă, Alina s-a întors în sala de antrenamente, la Cluj, principalul obiectiv pentru acest an fiind câştigarea singurei medalii care îi lipseşte din palmares, aurul mondial. Astfel, în perioada 26-30 august, în oraşul olandez Rotterdam, localitate care va găzdui Campionatul Mondial, Alina poate să-şi completeze colecţia impr e s ionantă de medalii. 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.