MENIU CAUTĂ

Irina Begu, eliminată în sferturile de finală de la Hobart

Distribuie

Jucătoarea română de tenis Irina Begu a ratat calificarea în semifinalele turneului WTA de la Hobart (Australia), dotat cu premii totale de 250.000 de dolari, joi, după ce a fost învinsă cu 7-5, 7-5 de Anna Karolina Schmiedlova (Slovacia), în sferturile de finală.

Begu (28 ani, 76 WTA) s-a înclinat după o oră şi 47 de minute în faţa adversarei de 24 de ani (77 WTA), deşi a condus-o pe aceasta în ambele seturi cu 5-3, dar apoi a pierdut inexplicabil câte patru ghemuri la rând.

Fiecare jucătoare a comis câte 5 duble greşeli, dar Irina a avut un procentaj net mai mic la primul serviciu (51% faţă de 66%).

Schmiedlova are acum 4-2 în meciurile directe, deşi Begu câştigase ultima confruntare, anul trecut, la Roland Garros, în primul tur, cu 6-4, 5-7, 9-7.

Begu va primi cu 6.175 dolari şi 60 de puncte WTA pentru evoluţia sa.

În semifinale, Schmiedlova o va înfrunta pe elveţianca Belinda Bencic, care a dispus joi de Daiana Iastremska (Ucraina) cu 7-6 (2), 6-3.

Cealaltă semifinală se va opune pe americanca Sofia Kenin şi pe franţuzoaica Alize Cornet. Kenin a trecut cu 7-5, 7-5 de Kirsten Flipkens (Belgia), cap de serie numărul şapte, iar Cornet, a şasea favorită, s-a impus cu 6-1, 6-4, în faţa alte belgience, Greet Minnen.

Citiți și Simona Halep – Kaia Kanepi, în turul 1 la Australian Open. Posibil duel cu Buzărnescu în turul 3


Citește și: Durerea mamei care își caută băiatul dispărut acum 45 de ani: „Mă rog la Dumnezeu să mi-l arate în vis, viu sau mort. Dar eu cred că nu e mort”

Citește mai multe despre Irina Begu și Hobart pe Libertatea.

Comentarii