În faţa a peste 2.000 de spectatori, Jo Jo Dan, Ion Ionuţ pe numele său adevărat, a câştigat după o lovitură la corp resimţită de sud-american şi a ajuns la 26 de victorii din tot atâtea meciuri (14 prin KO).

Andre Marcos Do Nascimento a suferit prima sa înfrângere prin KO (5 în total), dintr-un palmares care mai cuprinde 15 victorii.

La categoria pană, Viorel Simion, deţinătorul titlului WBC Mediteranean, s-a impus prin KO în repriza a şasea în faţa paraguayanului Victor Hugo Cardozo Coronel, după o lovitură la ficat care l-a trimis la podea pe sud-american. Viorel Simion are acum 12 victorii în 12 meciuri (5 prin KO), în timp ce Cardozo are 11 victorii şi 5 înfrângeri.

Lucian Bot l-a învins într-un meci la categoria grea pe letonul Pavels Dolgovs, la puncte, în şase reprize. Bot a reuşit astfel a 14-a victorie la profesionişti, palmaresul său fiind completat de un meci egal. Letonul are 5 victorii, 5 eşecuri şi un egal.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.