Jo Jo Dan şi Ronald Gavril, victorioşi, Silvio Olteanu, învins la puncte
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Week-end-ul trecut a fost mai cu noroc pentru boxerii profesionişti români. Doi dintre ei, Jo Jo Dan şi Ronald Gavril, au obţinut victorii, în vreme ce al treilea, Silvio Olteanu a fost învins la puncte într-o luptă ce a contat pentru titlul european la categoria muscă.”Balul” a fost deschis vineri noapte, de semijlociul Jo Jo Dan, care în gala desfăşurată în Toronto l-a învins prin decizie unanimă la puncte – aşa cum anticipam - pe americanul Jake Giuriceo. E o ”gură de oxigen” importantă pentru boxerul român, chiar dacă e dificil de anticipat în ce fel mai poate evolua cariera lui, la 34 de ani, în cadrul unei categorii dominată de mulţi pugilişti de mare valoare, mult mai puternici decât Ionuţ. Dar, cum se spune, „nu se ştie niciodată”, aşa că nu ne rămâne decât să aşteptăm viitoarele lupte ale acestuia. În aceeaşi gală, Adonis Stevenson l-a spulberat prin KO în repriza a 3-a pe americanul Tommy Karpency, apărându-şi centura WBC la semigrea. Toată lumea aşteaptă acum o înfruntare cu celălalt mare puncheur al categoriei, Sergey Kovalev, deţinătorul celorlalte trei centuri majore, Adonis aruncându-i deja provocarea la finalul întâlnirii de vineri. „Hai s-o facem, să ne batem! Şi să unificăm titlurile!”. Cu siguranţă, dacă lupta se va întâmpla, va stârni un interes uriaş.
Pe de altă parte, în gala din Las Vegas ce a marcat ultimul meci din carieră – cel puţin până la ”proba contrarie” – a ”regelui defensivei”, Floyd Mayweather Jr, a boxat şi supermijlociul Ronald Gavril, component al echipei faimosului american şi manageriat tot de firma acestuia. Ronald a reuşit să-l învingă prin KO tehnic în repriza a 8-a pe Scott Sigmon. Va fi interesant de văzut cât va mai dura până când Ronald va ajunge să se lupte pentru un titlu mondial. Dar, mai ales, dacă va fi capabil să profite de o asemenea şansă. Ronald încă nu mi se pare suficient de dur, de rezistent, pentru înfruntări contra „băieţilor mari şi răi” ai categoriei. Sigur, suportul cuiva ca Mayweather este esenţial, doar că într-o confruntare cu Badou Jack, de exemplu – care în aceeaşi gală şi-a păstrat centura WBC la supermijlocie învingându-l la puncte pe britanicul George Groves – suportul acela nu se poate bate în locul tău. Sau într-o luptă cu James DeGale ori Arthur Abraham, ceilalţi deţinători de centuri mondiale în cadrul categoriei lui Ronald.
În Franţa, în schimb, la Pas de Calais, fără ca evenimentul să facă mare vâlvă la noi, am avut un român care s-a bătut pentru o centură europeană, dar la categoria muscă. E vorba de Silviu ”Silvio” Olteanu care a fost învins la puncte de localnicul Thomas Masson. Pugilistul originar din Constanţa, ajuns deja la 37 de ani, a deţinut, însă, în două rânduri, acest titlu european. Nu pot să uit, însă, bătălia fantastică pe care Olteanu a purtat-o acum 5 ani, în Japonia, cu Daiki Kameda, pe terenul acestuia, pentru centura mondială WBC a ”muştelor”. Şi modul absolut detestabil în care japonezul a beneficiat de favorurile a doi dintre cei trei arbitri, care l-au văzut, chipurile, învingător pe Kameda. Iar asta, în timp ce al treilea îl dăduse învingător pe român, şi nu oricum, ci cu un scor de 118–110. Păcat, mare păcat că asemenea lucruri se întâmplă şi, probabil, vor continua să se mai întâmple în box. Olteanu merita cu prisosinţă gloria de a deveni unul dintre puţinii români care au deţinut o centură mondială. Nu ştiu dacă va mai avea o asemenea şansă, mai ales că are şi o vărstă, dar merită să ne înclinăm în faţa spiritului de luptător al lui Olteanu, unul dintre puţinii pugilişti români - poate singurul, de fapt - care chiar s-au bătut de la egal la egal, pentru diverse titluri, chiar pe terenul propriu al adversarilor, din Japonia în Spania, din Mexic până-n Franţa, pierzând de fiecare dată, greu sau, cum spuneam, absolut discutabil, la puncte.
