André Meyer, președintele Federației Europene de Volei, este de părere că regulamentul jocului trebuie modificat, pentru ca această disciplină să poată supraviețui în condițiile în care sportul actual este din ce în ce mai “industrializat”.

Pentru ca voleiul să devină mai interesant pentru spectatori, pentru televiziunile care doresc să transmită meciuri și pentru investitori, luxemburghezul André Meyer a propus câteva schimbări radicale: o partidă să nu dureze mai mult de două ore, timpul alocat schimbării serviciului să fie de maxim 15 secunde, renunțarea la competițiile neinteresante și prelungirea sezonului oficial.

“15 secunde pentru schimbarea serviciului ar trebui să ajungă. Nu dorim să interzicem emoțiile, dar felicitările, îmbrățișările și sărutările nu trebuie să dureze la nesfârșit. Idealul este ca mingea să fie cât mai mult timp în joc”, a declarat șeful forului continental, citat de cotidianul german Bild.

Stelian Moculescu susține prelungirea sezonului

Legendarul Stelian Moculescu (64 de ani), un fost mare jucător de volei, în prezent antrenor al echipei VfB Friedrichshafen (după ce a pregătit inclusiv naționala masculină a Germaniei), consideră că prelungirea sezonului este o condiție esențială pentru a crește capacitatea de atracție a voleiului. “Sezonul începe în octombrie. În martie, cele mai multe cluburi l-au și încheiat. Doar câteva echipe joacă până în mai. Restul anului este «Rest in Peace» (n.r. – «Odihnească-se în pace!», în limba engleză).  Așa nu mai merge”, a declarat Moculescu, care s-a născut în Brașov.

Jocul de volei s-ar putea schimba radical! Un român este de acord cu modificările

Stelian Moculescu este o legendă vie a voleiului mondial. (foto: EPA)

 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.