Fix la ora 20.30, asistentul personal al lui Steven Seagal a coborât în holul Hotelului Marriott. La vederea celor două gimnaste, omul din staff-ul vedetei americane a rămas câteva secunde fără replică, adresându- le apoi o întrebare haioasă: “Voi, aşa de mici, sunteţi campioane olimpice?”.
Cadou, un tricou de antrenament
Silvia şi Loredana au zâmbit ştrengăreşte, explicând că mai au şi alte performanţe sportive în palmares. Întâlnirea cu Seagal fusese planificată chiar în somptuosul apartament rezervat starului american. În faţa uşii de la cameră, larg deschise, o armată întreagă de cameriste, de oameni din staff-ul vedetei roboteau precum nişte albinuţe. În centrul apartamentului, pe o masă impunătoare, cina caldă era gata pregătită.
Undeva, în plan îndepărtat, Steven, aşezat pe o canapea, vorbea la telefonul fix. În clipa în care şi-a încheiat convorbirea telefonică şi s-a ridicat în picioare, Loredana s-a exprimat în şoaptă, doar ca pentru ea: “Parcă e Guliver, atât e de mare”. “OK, e vremea pentru poze”, a spus Seagal. Calm, mereu zâmbitor, starul de peste Ocean s-a fotografiat alături de cele două fete, primind din partea Silviei un mic cadou: un tricou de antrenament cu semnătura ei şi a Loredanei. “E un tricou pe care l-am purtat la Atena. Sunt foarte fericită că am reuşit să-l cunosc personal pe Steven Seagal”, a precizat Silvia pentru Libertatea.
Gimnasta Loredana Boboc a cucerit titlul olimpic cu echipa la Sydney, Australia, în 2000, cu un an înainte devenind campioană mondială cu echipa, în China, la Tianjin. A făcut parte din lotul care a luat titlul mondial şi în 2001.
Actor, regizor, afacerist şi cântăreţ Steven Seagal (57 de ani) s-a născut în Lansing, Michigan. Actorul cu o statură impresionantă, 1,93 metri, are centura neagră cu 7 dan în Aikido şi a predat artele marţiale în Japonia. A debutat în lumea filmului în 1988. În afara meseriei de actor, Seagal este cunoscut şi ca scriitor, regizor, producător, cântăreţ la chitară şi compozitor. Totodată, starul american este adjunct de şerif în localitatea Jefferson Parish, din Louisiana.
Gimnasta Silvia Stroescu are în palmares titlul de campioană olimpică, obţinut cu echipa la JO de la Atena în 2004, titlul european, tot cu echipa, cucerit la Amsterdam, Olanda, în 2003, şi titlul mondial, adjudecat la Gent, Belgia, în 2001. În prezent, Silvia este asistent universitar la Academia Naţională de Educaţie Fizică şi Sport.