Fosta antrenoare a Dianei Mocanu a preluat sefia centrului olimpic de natatie de la Braila, anuntand ca pregateste o mare surpriza.
Dupa ce a revenit din Insulele Mauritius, unde a antrenat aproape doi ani si jumatate, Laura Sachelarie, cea care a descoperit-o si format-o pe Diana Mocanu, dubla campioana olimpica de la Sydney, a preluat de la jumatatea lunii ianuarie sefia centrului olimpic de la Braila.
Sachelarie s-a apucat serios de treaba, anuntand ca pregateste de pe-acum o mare surpriza pentru Olimpiada din 2012 din Marea Britanie. “Am in pregatire cativa copii foarte talentati, cu care sper sa fac o treaba foarte buna pentru Jocurile Olimpice din 2012. Deja am descoperit un mare talent. Un nou Razvan Florea. Este vorba despre Alin Milian, in varsta de 17 ani. E un spatist de exceptie care, daca se va tine de treaba, va putea tinti la o medalie olimpica in probele de 100 sau 200 de metri”, spune Laura, care vrea la Braila un nou campion olimpic.
Considerata “Doamna de fier” a natatiei romanesti, Laura spune ca nu i-a fost greu sa revina ca antrenor in Romania: “Eu sunt neschimbata. Unii ma judeca pentru stilul meu de lucru, dar cred ca aceasta este solutia prin care se pot obtine performante. Am spus-o si o repet, sunt o persoana incomoda, care nu accepta decat perfectiunea. Daca si sportivii pe care-i antrenez inteleg asta, este imposibil sa nu vina si rezultatele”.
Vrea modelling
Cel mai probabil la 19 martie, cunoscuta creatoare de moda Zina Dumitrescu va realiza o prezentare de exceptie, pentru care intentioneaza sa apeleze la cele mai cunoscute nume din sportul romanesc, printre care: Laura Badea, Gabriela Szabo, Mariana Bitang, Catalina Ponor, Cristian Chivu, Adrian Mutu, Octavian Belu sau Mihai Leu. La randul ei, Laura Sachelarie ne-a declarat ca, daca va fi invitata, va urca fara probleme pe un podium de modelling.
Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!