Mergi direct la conținut »
Leonard Doroftei
Sport Libertatea > Sport

Leonard Doroftei, adus cu mandat la Înalta Curte de Casație și Justiție

De Ciprian Iana, . Ultimul update Miercuri, 19 octombrie 2016, 11:22

Leonard Doroftei a fost adus cu mandat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru a fi audiat ca martor în dosarul Gala Bute.

Ad placeholder

Judecătorii au luat această decizie după ce fostul președinte al Federației Române de Box a fost citat de două ori şi nu s-a prezentat.

„Nu am mai avut niciodată escortă. Nu ştiu despre ce este vorba, acum am primit citaţia”, a declarat, conform Mediafax, Leonard Doroftei când a ajuns la sediul instanţei supreme.

Elena Udrea nu consideră relevantă declaraţia lui Leonard Doroftei în ceea ce o priveşte. Acelaşi lucru îl susţine şi Rudel Obreja.

„Nu are nicio relevanţă. Nimic din ce a însemnat Gala Bute nu este în dosar. Nimic din ceea ce a însemnat organizarea acestui eveniment. Nu are nicio treaba, nici Doroftei, nici cei care au participat la organizarea Galei Bute. Eu nu am nicio acuzaţie legată de gală”, a declarat Rudel Obreja.

Doroftei a mai fost audiat în 2014

Miercuri, la sediul instanţei supreme, are loc un nou termen în care Elena Udrea, Rudel Obreja, fostul ministru Ion Ariton şi alţii sunt judecaţi pentru posibile fapte de corupţie în organizarea Galei Bute.

Leonard Doroftei, care a împlinit pe 10 aprilie 46 de ani, a mai fost audiat în dosarul „Gala Bute”, la DNA, în septembrie 2014.

Ad placeholder
Mario Mutu locuieşte în Italia cu mama lui şi face 18 ani anul acesta. Iată cât de mult a crescut fiul cel mare al lui Adi Mutu și cât de frumos este!
PARTENERI - GSP.RO
Mario Mutu locuieşte în Italia cu mama lui şi face 18 ani anul acesta. Iată cât de mult a crescut fiul cel mare al lui Adi Mutu și cât de frumos este!
Horoscop 7 iulie 2020. Berbecii simt nevoia să se apropie de cei mai speciali dintre prietenii lor
HOROSCOP
Horoscop 7 iulie 2020. Berbecii simt nevoia să se apropie de cei mai speciali dintre prietenii lor
RECOMANDĂRI
Parteneri
 
Ad placeholder
Parteneri
Parteneri
Close
Închide
  Close