Licitatia cu povesti

Numitul Viorel Paunescu, un oarecare miliardar proprietar de echipa, urechi si ridicol, s-a luat deunazi de revere cu Belodedici. Dansand cu frazele ca odinioara, pe mesele de la „Rex”, Viorel al nostru l-a acuzat pe Belo de lipsa de loialitate fata de Steaua pe motiv ca acesta isi cere drepturile convenite in contract. Pai cum vine asta, bancher scapatat ce esti? Belo vine, joaca, mai castiga o Cupa a Campionilor – poate doua – pe-afara, se-ntoarce, joaca din nou si matale, in loc sa-i deschizi usa si sa-nchizi gura, mesteci idei revansarde colorate-n matraguna? Oi fi dumneata stapan pe mosia altora, dar la temelia tribunei pe care o tot zidesti degeaba, de 10 ani incoace, sta si ceva din mistria lui Belo, si ceva din eleganta lui, si ceva din sufletul lui. El n-a furat, ca altii, nu umbla la costum, ca altii si nu crede ca daca furi sau te-ndesi intr-un costum esti altfel. Daca ar fi sa masuram in acest sistem de referinta, e drept, Belo n-a facut nimic senzational.
In mizerie suntem cu totii egali, nea Viorele, dar parca mata, vorba unui prieten, mai vii si din spate, la finalizare. Ceea ce nu e un lucru rau pentru portofelul dumitale nu-i un lucru rau nici pentru lege, pe care o driblezi ca o fiara potcovita, dar e de un prost gust desavarsit atunci cand vine vorba de aruncat cu pietre in povestile noastre.
Povestile de primavara ale Sevillei, povestile adevarate de mai, astea sunt raspunsurile lui Belo si, cand ne conectam la perfuzia cu melancolie, si raspunsurile noastre. Insa, din captuseala de piele a fotoliului personalizat de la „Lido”, toata secventa asta nu inseamna decat o sala de trofee, ingramadita pe la parter sau etaj, oricum presedintele nu stie exact. O sala pe care, in locul lui Belo, as evalua-o astazi la 135.000 de dolari, as confisca-o, dar n-as scoate-o niciodata la licitatie.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE